1127 vizualizări 4 apr 2019

Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) atrage atenţia asupra gravelor erori de interpretare a legislaţiei, de către politicienii români care consideră că un discurs demagogic în campanie electorală e mai important decât înţelegerea realităţii şi respectarea legilor într-un stat.

„Noi, transportatorii autorizaţi, asistăm astăzi la un circ electoral în care politicieni din aproape toate partidele militează pentru încălcarea cu bună ştiinţă a Legii taximetriei, doar pentru a se face loc pe piaţa din România unor firme care încalcă cel puţin trei legi ale statului român: Legea taximetriei, Codul Muncii şi Codul fiscal. Reprezentanţiii uneia dintre firmele care încalcă simultan legislaţia din România – şi care au generat exact acelaşi tip de scandal, pe exact aceleaşi principii, în toate ţările lumii – se apără spunând că plătesc taxe şi impozite statului român. Doar că uită să specifice în ce cuantum şi cu respectarea căror legi, dintre toate cele pe care le respectăm noi, transportatorii autorizaţi”, arată un comunicat al confederaţiei.

„Aşa cum am declarat şi la întâlnirea de la Guvern, din data de 21 martie, dacă tot se doreşte un transport alternativ, să fie un capitol distinct în legea 38/2003, unde să se prevadă şi această activitate, să fie limitată, să respecte aceleaşi reguli ca şi noi, în ceea ce priveşte autorizarea, controlul, fiscalizarea şi controlul autorităţilor în drept, precum şi un număr limitat de maşini, ca şi noi. Alfel înseamnă că suntem o ţară comandată de aceste multinaţionale care au înţeles că în România nu se respectă legile ţării, iar politciienii sunt primii care sar în apărarea drepturilor celor care nu le respectă, iar Guvernul şi Parlamentul trebuie să răspundă prompt la porunca oricărei firme care vine aici să încalce legea, pentru a le asigura un paradis fiscal. Şi, nu în ultimul rând, să facă dovada mulţinationala care declară că a plătit şi plăteşte 20 de miloane de euro pe an în România, deşi se poate constata din documentele de la ANAF că firma a plătit doar 26,000 de euro în ultimii 4 ani”, a declarat Vasile Ştefănescu, preşedintele COTAR.

Transportatorii spun că aceleaşi probleme sunt în cel puţin alte 20 de state din vestul Europei, SUA şi Australia, unde lucrurile s-au rezolvat în favoarea legii.

Raecţia Uber: Informaţiile avansate de COTAR sunt false

„Informaţiile avansate de COTAR sunt false. Uber şi şoferii parteneri contribuie cu milioane de euro la bugetul României. Uber oferă un serviciu 100% fiscalizat, toate sumele sunt înregistrate electronic, lucru care nu se întâmplă şi în industria de taxi”, au declarat, pentru Gândul, oficialii Uber.

Citește și: