2098 vizualizări 22 sep 2018

”În timpul activităţii de mining, este consumată circa 1% din energia electrică mondială. Să minezi bitcoin este foarte dificil, deoarece este la fel de preţios precum aurul, oamenii îl numesc aur digital şi chiar este”, susţine Dinis Guarda.

Bitcoin este faimos, deoarece s-a investit foarte mult în inteligenţă şi algoritmi, mai susţine fondatorul Ztudium. ”60% din tranzacţiile de criptomonede de la nivel global sunt cu Bitcoin. Foarte important în privinţa numerelor este că există în jur de 25 de milioane de bitcoini în lumea vestică, iar între Japoina, Coreea de Sud şi China este posibil să fie aceeaşi valoare, alte 25 de milioane”, a menţionat expertul în tehnologie.

Fondatorul Ztudium susţine că securitatea monedelor virtuale le dă încredere oamenilor să le utilizeze, iar în unele ţări sunt chiar preferate în locul valutelor locale. ”Multă lume din pieţele în curs de dezvoltare deţine bitcoin sau alt tip de criptomonede, însă în special bitcoin, dar nu are un cont bancar. În ţări precum Argentina şi Venezuela, deja un procent substanţial din populaţie a început să folosească acest tip de criptomonedă, deoarece pentru aceştia înseamnă securitate şi le dă încredere mai mare decât în propriile lor monede”, a adăugat Guarda.

60% din tranzacţiile mondiale

Piaţa criptomonedelor este formată din peste 1.100 de monede virtuale, iar bitcoin reprezintă 60% din tranzacţiile mondiale.

Cryptomining-ul este procesul prin care se generează noi monede digitale pe piaţă. Acest proces se află la baza tehnologiei blockchain, iar, în prezent, activitatea de minare a principalelor monede virtuale generează un consum de electricitate estimat la 14,54 TWh (Bitcoin) şi 4,69 TWh (Ethereum), iar tendinţa este de creştere rapidă.

Cea mai mare valoare înregistrată vreodată de moneda virtuală a fost la jumătatea lunii decembrie 2017, când a ajuns la 19.850 de dolari, iar, de-atunci, valoarea i-a scăzut, cu mici episoade de creşteri uşoare. Sâmbătă, bitcoin era cotat la preţul de 6.668 de dolari, în scădere.

Bitcoin-ul a apărut în anul 2009, în plină criză financiară şi economică, iar creatorul său, anonimul Satoshi Nakamoto, şi-a propus ca astfel să asigure protecţia investiţiilor şi finanţarea liberă a afacerilor, fără constrângeri şi reglementări sau instituţii bancare.

Fondatorul Ztudium a fost prezent la Bucureşti cu ocazia TechFest, desfăşurat între 20 septembrie şi 24 septembrie. Dinis Guarda (Marea Britanie), fondator şi CEO al companiei de consultanţă în tehnologie Ztudium, deţine o diploma de masterat în new media. Experienţa sa este în afaceri internaţionale, marketing, comunicare şi design web. A lucrat pentru diverse organizaţii, începând de la companii start-up, companii din Fortune 500 până la întreprinderi mici şi mijlocii, guverne şi organizaţii internaţionale, cum ar fi Organizaţia Naţiunilor Unite.

TechFest se desfăşoară în perioada 20-24 septembrie, la Bucureşti.

 

Citește și: