Emil Popescu - Mediafax
141 vizualizări 10 oct 2013

Preţurile de consum au scăzut cu 0,6% în septembrie faţă de lua anterioară, influenţate în mare măsură de ieftinirea pâinii, după reducerea TVA, astfel că rata anuală a ajuns la 1,88%, potrivit datelor anunţate joi de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Preţurile alimentelor au scăzut cu 1,8%, cele ale mărfurilor nealimentare au rămas relativ stabile, iar tarifele serviciilor au crescut cu 0,4%.

În cazul pâinii, preţurile au scăzut faţă de august cu 11,5%, iar pentru categoria "produse de morărit şi panificaţie" reducerea a fost de 8,8%. Ouăle s-au scumpit însă cu 3,3%, iar legumele cu 2%, conform unui comunicat al INS.
TVA la pâine a scăzut, la 1 septembrie, de la 24% la 9%. Autorităţile au anunţat că o astfel de decizie s-ar putea aplica, anul viitor, şi la carne şi alte alimente.

În august, preţurile de consum au scăzut cu 0,2% faţă de luna anterioară, tot ca urmare a ieftinirii alimentelor, rata anuală coborând la 3,67%.
În prima parte a lunii august Banca Naţională a redus prognoza de inflaţie pentru acest an şi anul viitor, la 3,1%, de la proiecţia anterioară de 3,2%, respectiv 3,3%. Ţinta de inflaţie a băncii centrale este de 2,5% plus/minus un punct procentual.

 

Citește și: