Alexandra PELE
214 vizualizări 6 feb 2012

Imediat după ce premierul Emil Boc şi-a anunţat demisia, leul s-a depreciat cu 0,1% faţă de euro, însă şi-a recuperat ulterior pierderea. Dealerii sunt de părere că indiferent cine va ocupa funcţia de prim-ministru, atât timp cât viitorul Guvern va respecta angajamentele luate faţă de Fondul Monetar Internaţional (FMi) şi de Comisia Europeană (CE) nu vor exista derapaje, iar cursul nu va fi puternic influenţat.

"Leul s-a depreciat cu 0,1% în raport cu euro. Cursul a început însă să-şi revină. Încrederea în leu se menţine la un nivel ridicat de la începutul anului", a declarat pentru gândul un dealer, care nu a dorit să fie citat cu numele şi funcţia. Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a atras atenţia în mod repetat dealerilor să nu mai aibă apariţii în media, pentru că sunt implicaţi direct în piaţa tranzacţionărilor.

La începutul şedinţei de tranzacţionare, schimburile valutare se perfectau la un curs de 4,3360 - 4,3380 lei/euro, sub nivelurile de la finalul şedinţei de vineri, de 4,3435 - 4,3450 lei/euro.

"Indiferent ce premier va fi numit în locul lui Emil Boc, atât timp cât acesta va continua programul convenit cu instituţiile internaţionale, la parametrii stabiliţi, nu vor interveni derapaje ale cursului", a precizat dealerul.

Premierul Emil Boc i-a anunţat, luni, pe miniştri că a decis să depună mandatul Guvernului. "Am depus mandatul deoarece nu mă agăţ de putere, pentru mine, contează mai puţin dacă mai rămân în funcţie câteva luni, până la alegerile din noiembrie. Am luat decizia de a depune mandatul Guvernului pentru a detensiona situaţia politică şi socială din ţară, dar şi pentru a nu pierde ceea ce românii au câştigat: stabilitatea economică a ţării", a spus Boc.

Citește și: