Ioan Dornescu - Mediafax
346 vizualizări 8 sep 2013

CFR Călători va transporta circa 50 milioane pasageri în acest an, similar cu 2012, dar cu aproape 70% mai puţin faţă de 1998, anul înfiinţării, şi arată că scumpirea biletelor de la 1 septembrie va genera încasări mai mari cu 3% în ultimele patru luni şi un plus de 2% în 2014 comparativ cu 2012, informează Mediafax.

"În anul 2012, numărul de călători transportaţi a fost de 48,676 milioane. Estimăm că în acest an se va menţine acelaşi număr de călători, în funcţie de evoluţia principalilor indicatori macroeconomici. (...) Pentru perioada septembrie - decembrie 2013 se estimează o creştere cu 3% a încasărilor CFR Călători faţă de aceeasi perioada a anului 2012. Pentru anul 2014 se estimează o creştere cu 2% faţă de încasările realizate în anul 2012", se arată într-un răspuns al companiei, la solicitarea Mediafax.

CFR Călători a fost înfiinţată în 1998, în urma reorganizării fostei SNCFR, şi a transportat în acel an 146,8 milioane pasageri.

"De atunci şi până în prezent traficul a înregistrat un trend descendent, cauzat de mai mulţi factori, precum: circulaţia între regiuni care s-a diminuat pe fondul unei scăderi generale a economiei, aceasta ducând la reducerea numărului de pasageri şi la reducerea numărului de trenuri din pachetul minim social; reducerea numărului de trenuri, determinată de efectuarea de lucrări de reabilitare la infrastructura feroviară şi închiderea temporară a unor secţii de circulaţie sau reducerea capacităţii de circulaţie a acestor secţii", precizează compania.

Între 2007 şi 2009 numărul călătorilor s-a redus de la 85,7 milioane la 65,5 milioane, ajungând la 57,6 milioane în 2010, respectiv 53,4 milioane în 2011.

Bugetul de venituri şi cheltuieli pentru anul 2013 al CFR Călători, aprobat în luna iulie prin hotărâre de guvern, prevede venituri totale de 2 miliarde lei, cheltuieli de 2,4 miliarde lei şi o pierdere de 400 milioane lei, conform sursei citate.

Potrivit datelor raportate la Ministerul Finanţelor, compania a înregistrat anul trecut venituri de 1,99 miliarde lei (în scădere cu 22% faţă de 2011), cheltuieli de 2,98 miliarde lei (mai mari cu 16%) şi o pierdere de 992 milioane lei, de la un profit net de 1,5 milioane lei în anul precedent. Afacerile CFR Călători s-au plasat la 1,66 miliarde lei în 2012, în scădere cu aproape 24%.

CFR Călători a anunţat recent că a avut în primul semestru pierderi de 139 milioane lei, în scădere faţă de rezultatul negativ de 200 milioane lei raportat la jumătatea anului trecut. Evoluţia a fost determinată printre altele de reducerea unor linii neprofitabile sau cu slabă productivitate, scăderea consumului de motorină şi diminuarea cheltuielilor cu personalul, prin scăderea numărului de angajaţi, fără concedieri colective.

Preţurile biletelor de tren au crescut diferenţiat de la 1 septembrie, cu până la 10%, măsura, aprobatã prin ordin al ministrului Transporturilor, luând în calcul evoluţia inflaţiei şi majorarea din ultimii doi ani a unor costuri ale CFR Călători, cu combustibili, energie sau piese.

Pentru rutele scurte (parcurse de trenurile Regio), creşterea este operată prin rotunjirea tarifului la 50 bani sau la leu, prin majorări cu valori cuprinse între 10 bani şi 50 bani, în vreme ce pentru rutele lungi, la trenurile InterRegio (IR) scumpirea este de până la 10%.

Compania operează trenuri pentru peste 350 de rute în trafic intern şi în trafic internaţional. Dintre acestea, rutele în trafic internaţional reprezintă 3%.

"Din punct de vedere al relaţiilor de transport unde se înregistrează nivele ridicate de solicitare se pot menţiona cele care leagă Bucureştiul de Timişoara, Arad, Cluj, Suceava, Iaşi, Galaţi şi Constanţa, rutele sezoniere către destinaţiile turistice importante, dar şi relaţiile pe care circulă trenuri de navetă în jurul marilor oraşe sau platforme industriale generatoare de fluxuri de călători", arată reprezentanţii companiei.

În prezent, CFR Călători operează la nivel naţional un număr zilnic de 1.103 trenuri de călători, din care 6 trenuri IC (InterCity), 220 trenuri IR şi 877 trenuri R. Parcul de vagoane utilizat este de aproximativ 1.000 de unităţi.

Parcul de material rulant motor este compus din locomotive electrice, diesel şi automotoare, circa 60% fiind folosit pentru deservirea zilnică a trenurilor de călători. Dintre acestea, o pondere de aproximativ 73% este deţinută de locomotive, 11% de automotoarele vechi sau modernizate şi 16% de automotoarele de tip Săgeata Albastră (Desiro). Restul parcului este compus din unităţi vechi, cu deficienţe majore, durata de viaţă expirată sau ineficiente energetic, potrivit companiei.

"Din întregul parc de vagoane de călători numai 24,4% este de construcţie nouă sau modernizate având o vârstă de până la 10 ani, cu un nivel de confort şi servicii care răspunde în totalitate exigenţelor călătorilor şi condiţiilor de eficienţă economică a exploatării, 7,5% au vârsta cuprinsă între 10 şi 20 de ani, restul fiind vagoane nemodernizate cu vârsta de peste 20 de ani, dintre acestea 44% având peste 30 de ani vechime. Din acest motiv managementul societăţii îşi propune realizarea de proiecte de înnoire a parcului cu rame electrice şi diesel de construcţie nouă, cu un grad înalt de eficienţă energetică, pe diverse nivele de confort conform tipurilor de serviciu prestat", potrivit sursei citate.

Aceste rame vor înlocui în mare parte locomotivele şi vagoanele vechi care nu mai corespund din punct de vedere al eficienţei energetice şi al serviciilor oferite.

O altă direcţie o constituie proiectele de modernizare a parcului de material rulant, astfel încât să corespundă tuturor standardelor de eficienţă, interoperabilitate siguranţă şi securitate.

La sfârşitul lunii iulie, compania avea 13.891 de salariaţi, cu 149 mai puţini decât la începutul anului, iar bugetul de venituri şi cheltuieli din 2013 prevede un număr de 13.880 angajaţi la finele acestui an.

Datoriile comerciale ale companiei se ridicau la 1,2 miliarde lei la finele lunii iulie, cel mai important creditor fiind CFR SA, suma reprezentând în principal taxa de utilizare a infrastructurii. Printre creditori se numără şi alţi furnizori de materii prime şi servicii. Datoriile totale ale CFR Călători s-au menţinut la 1,67 miliarde lei în anii 2011-2012.

Citește și: