Gandul.info
Mihai Draghici - Mediafax
Mediafax
1518 vizualizări 7 feb 2018

"Creşterea economică în România s-a accelerat în 2017, valoarea PIB-ului fiind estimată să fi crescut cu 6,7%, un record post-criză. Principalul factor de creştere economică este consumul privat, susţinut de reduceri fiscale indirecte şi de majorări salariale în domeniile public şi privat. După ce s-au contractat în 2016, investiţiile totale au început din nou să crească în 2017. Ritmul de relansare a investiţiilor rămâne totuşi discret, în contextul în care investiţiile publice au scăzut brusc pentru al doilea an consecutiv", se arată în raportul interimar al Comisiei Europene privind Perspectivele economice până în iarna anului 2018.

"Creşterea amplă a consumului privat a condus la intensificarea importurilor. Drept consecinţă, exporturile nete au afectat creşterea PIB-ului, în pofida creşterii economice relativ puternice. Privind în perspectivă, rata de creştere a PIB-ului urmează să încetinească până la nivelul de 4,5% în 2018 şi de 4,0% în 2019. Creşterea consumului privat urmează să fie mai temperată în 2018, în contextul în care inflaţia afectează mai mult veniturile disponibile real şi pe fondul scăderii ritmului majorărilor salariale. Cu toate acestea, consumul privat ar urma să continue să acţioneze ca principalul factor de creştere economică în perioada vizată de prognoză. Investiţiile ar urma să se intensifice, mai ales datorită reluării implementării proiectelor finanţate din fonduri ale Uniunii Europene", precizează raportul CE.

"După doi ani consecutivi de scădere a preţurilor de consum, inflaţia a devenit pozitivă în 2017, chiar dacă este atenuată de reducerea ratei TVA (...). Inflaţia a început să se accelereze în a doua jumătate a anului 2017, în principal în contextul majorărilor preţurilor la alimente şi tarifelor la energie", constată Comisia Europeană.

Creşterea economică în zona euro şi în statele Uniunii Europene va continua

"Ratele de creştere economică în zona euro şi la nivelul UE au depăşit aşteptările anul trecut, în contextul în care tranziţia de la relansare economică spre expansiune continuă. Zona euro şi economiile UE au înregistrat creşteri estimate la 2,4% în 2017, cel mai intens ritm din ultimul deceniu. Aceste performanţe solide urmează să continue în 2018 şi 2019, cu rate de creştere de 2,3% şi 2,0% în zona euro şi la nivelul tuturor statelor UE", precizează raportul Comisiei Europene.

Citește și: