Ionuţ MORARIU
385 vizualizări 13 sep 2010

Brandul de lux Prada va deschide în curând primul magazin din România, care va fi situat pe Calea Victoriei. "Va ocupa o suprafaţă de aproximativ 300 de metri pătraţi, la parterul hotelului Hilton", au declarat pentru Gândul surse din piaţă. Un alt retailer de lux, Emporio Armani, va inaugura săptămâna aceasta primul magazin din România, situat pe aceeaşi arteră comercială.

Chiriile de 130 de euro/mp sunt istorie

Alte branduri însă, în special cele locale, renunţă la ideea de a avea un magazin pe Calea Victoriei. Motivul: chiriile mari. Pretenţiile proprietarilor au fost moderate de criză. Deşi s-a ajuns la reduceri de până la 60% faţă de nivelul mediu înregistrat în 2008, de 100-130 de euro pe metru pătrat, costurile le par în continuare ridicate investitorilor. "Proprietarii au devenit mai flexibili comparativ cu trecutul, însă există încă mulţi care preferă să păstreze proprietăţile goale, în loc să reducă costul chiriilor, conform tendinţelor actuale", precizează Ilias Papageorgiadis, director general al agenţiei imobiliare More Real Estate. În acest context, magazine precum Mariella Burani şi Alb şi Negru au renunţat deja la spaţiile comerciale de pe Calea Victoriei.

O tendinţă similară, de reajustare, poate fi văzută şi pe o altă arteră "de lux" a Capitalei. Diverta, de exemplu, renunţă la spaţiul de 1.800 de metri pătraţi ocupat pe Bulevardul Magheru. În plus, alte trei librării ale retailerului vor fi închise. "În urma închiderii acestor magazine neprofi­tabile vom reduce costurile cu un milion de euro anual. De asemenea, am reuşit să obţinem re­duceri de 1 milion de euro la chiriile plătite malluri­lor în care avem magazine", spune Amalia Buliga, directorul general al lanţului de librării Diverta, potrivit Ziarului Financiar.

INFO PLUS

Premieră în România: magazinul ambulant

Un nou concept de magazin debutează în România. Pe Calea Victoriei s-a deschis un centru comercial pentru numai 30 de zile. Syoss Hair Academy este un magazin de tip "pop-up", unde vor fi comercializate produse pentru îngrijirea părului. El va funcţiona, temporar, în locul fostului magazin Versace Jeans.

Citește și: