Loredana VOICULESCU
1610 vizualizări 28 sep 2012

Dan Diaconescu a declarat vineri că cei 45 de milioane de euro pentru achiziţia pachetului de acţiuni la Oltchim "au existat de la începutul licitaţiei şi că este important ca şi premierul Victor Ponta "să vrea să ia banii".

"Banii au fost şi înainte de privatizare, sunt şi acum şi vor fi şi de acum încolo, dar mai trebuie ca şi Ponta să-i vrea. Partenerii noştri în această trazacţie (OPSPI şi Ministerul Economiei - n.r.) au înc[lcat toate clauzele de confidenţialitate, furnizând presei documente bancare", a afirmat Diaconescu, la intrarea în sediul Ministerului Economiei.

Avocatul lui Dan Diaconescu a confirmat vineri dimineaţă existenţa unui document potrivit căreia firma Gliding Ltd Amsterdam garantează că patronul OTV deţine 46 de milioane de euro pentru achiziţionarea combinatului Oltchim.

„Banii sunt la dispoziţia lui Dan Diaconescu. Nu am spus că banii sunt ai lui Dan Diaconescu”, a declarat Daniel Fenechiu, unul dintre avocaţii patronului OTV.

Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI) sau EximBank au transmis presei un document confindenţial care arată că o firmă olandeză garantează că Dan Diaconescu dispune de 46 milioane euro într-o bancă din Olanda, iar prin această acţiune cele două instituţii vor să îl discrediteze pe patronul OTV, a susţinut joi avocatul Daniel Fenechiu.

Joi seară, Victor Ponta a declarat că informaţia conform căreia Dan Diaconescu ar dispune de 46 milioane euro într-o bancă din Olanda, prezentată joi dintr-un document, este falsă, iar acesta nu a depus până în prezent vreo dovadă că are banii pentru Oltchim.

Presă a relatat joi, citând un document oficial, că firma Gliding din Amsterdam garantează că Dan Diaconescu dispune de 46 milioane de euro într-un cont din Olanda al băncii HSBC.

Reprezentantul legal al lui Diaconescu a mai spus vineri că până în prezent contractul de vânzare/cumpărare are 42 de file, fără anexe. „Nu exclud posibilitatea ca în final contractul să aibă 1.000 de file”, a  spus avocatul.

Dan Diaconescu a câştigat pe 21 septembrie licitaţia pentru preluarea a 54,8% din acţiunile Oltchim, după ce a oferit 203 milioane de lei, cel mai mare preţ, pentru titlurile deţinute de stat.
 

Citește și: