Victor Rotariu
40089 vizualizări 13 ian 2012

Undă de şoc în toată Europa: agenţia Standard&Poor's (S&P) a scăzut vineri ratingul Franţei, Austriei, Malta, Slovacia şi Slovenia cu o treaptă, iar Italia, Spania, Portugalia şi Cipru au pierdut două trepte, potrivit mai multor surse.

URMĂREŞTE DESFĂŞURAREA EVENIMENTELOR, ÎN ORDINE CRONOLOGICĂ:

Vestea că unele dintre cele mai importante economii din zona euro ar putea fi retrogradate de către Standard&Poor's apăruse în jurul prânzului, conform unor surse guvernamentale citate de Dow Jones, dar şi de unele publicaţii sau televiziuni europene. Sursele nu precizaseră exact care sunt statele cărora agenţia S&P's le va tăia ratingul, dar au precizat că pe "lista neagră" nu se află Germania, Olanda, Luxemburg şi Belgia. Lipsa Franţei de pe lista statelor care vor scăpa de eventuala retrogradare a adus panică pe pieţele financiare.

Indicele S&P's 500, unul dintre cei mai importanţi de pe bursa de la New York a pierdut 1% în scurt timp de la mediatizarea acestui posibil anunţ, inclusiv de către unele televiziuni franceze. Indicele Stoxx Europe 600, care reflectă evoluţia unora dintre cele mai importante titluri de pe piaţa de capital europeană şi-a anulat câştigul de 0,7% obţinut în prima parte a şedinţei de tranzacţionare de vineri şi a înregistrat o scădere de 0,4%, conform Bloomberg.

Euro, la nivelul minim al ultimelor 16 luni faţă de dolarul american

Moneda unică europeană a avut şi ea de suferit. Pesimismul investitorilor privind posibila retrogradare în lanţ a unora dintre cele mai puternice economii ale uniunii monetare a dus euro la minimul ultimelor 16 luni faţă de dolarul american, respectiv la un curs de 1,2661 dolari/euro.

Conform unor surse citate de Wall Street Journal, raportul în care se anunţă această măsură din partea S&P's este în aceste momente pe mesele liderilor zonei euro, retrogradarea fiind iminentă.

Agenţia de rating a refuzat orice comentariu oficial pe această temă.

În mod normal, tăierea ratingului de ţară duce la scumpirea costurilor de împrumut. Cea mai recentă excepţie de la această regulă este SUA care, după ce Standard&Poor's i-a retras ratingul AAA, maximul posibil, nu numai că a continuat să se împrumute uşor de la investitori, ci a făcut-o şi la dobânzi mai mici. Motivul, după cum au explicat mai mulţi dealeri, a fost faptul că, în ciuda tăierii de rating, Statele Unite au fost percepute mai de încredere decât statele din zona euro, care se aflau şi încă se află într-o criză acută a datoriilor suverane.

Negocierile dintre Grecia şi investitorii privaţi au intrat în faza de "pauză"

Faptul că a doua mare putere a zonei euro, Franţa, ar putea fi retrogradată nu a fost însă singura veste proastă pentru economia celor 17 state care folosesc moneda unică europeană. Conform Reuters, negocierile dintre Grecia şi investitorii privaţi privind reducerea cu 50% a datoriei pe care Atena o are către ei au eşuat. Autorităţile elene au declarat că în lipsa acestui acord situaţia este "dezastruoasă".

În lipsa acordului cu investitorii Grecia nu poate beneficia de noul ajutor financiar din partea Comisiei Europene şi a FMI, fără de care va intra în incapacitate de plată. "Discuţiile cu Grecia au fost întrerupte pentru o pauză de reflecţie. Din nefericire, în pofida eforturilor autorităţilor Greciei, propunerea înaintată nu a produs un răspuns constructiv din partea tuturor părţilor", a anunţat Institutul pentru Finanţe Internaţionale, citat de Mediafax.

UPDATE 21.18 Franţa a pierdut, pentru prima dată, calificativul "AAA", fiind retrogradată cu o treaptă, la "AA+", de către agenţia de rating Standard and Poor's, anunţă ministrul francez al Finanţelor, François Baroin, citat de AFP.

Guvernul francez nu va prezenta un nou plan de austeritate după pierderea calificativului "AAA", a precizat ministrul Finanţelor. "Nu va exista un nou plan de austeritate, pentru că aceasta nu este o problemă care să ţină de rigoarea bugetară", a adăugat ministrul.

UPDATE 22.00 Un grup mic de protestatari a mers, vineri seară, la filiala din Paris a agenţiei de evaluare financiară Standard&Poor's (S&P), pentru a protesta faţă de iminentul anunţ al retrogradării mai multor ţări europene, între care şi Franţa, informează Wall Street Journal, în ediţia online.

"Nu suntem oi! Rezistenţă! Rezistenţă!", au scandat protestatarii, având pancarte pe care scria "AAA". Manifestaţia a fost organizată la apelul politicianului de stânga Jean-Luc Mélenchon, care a denunţat sistemul capitalist. "Ne-am săturat şi opunem rezistenţă. A venit vremea ca lumea financiară să primească o lecţie", a declarat Pierre Bray.

UPDATE 22.10 Italia a fost şi ea retrogradată de către agenţia de rating Standard & Poor's. Potrivit unui oficial UE care vrea să-şi păstreze identitatea anonimă, Italia a pierdut calificativul "A" şi are acum calificativul "BBB+"

UPDATE 22.15 Şi Austria, Spania şi Portugalia au fost retrogradate. E sigur: agenţia Standard&Poor's (S&P) a scăzut vineri ratingul Franţei şi Austriei cu o treaptă, iar Italia, Spania şi Portugalia au pierdut două trepte, potrivit mai multor surse. Calificativul Austriei a fost revizuit în scădere de la "AAA" la "AA+", potrivit unei surse citate de Financial Times.

Autorităţile franceze au confirmat informaţiile apărute pe surse în presă şi au anunţat că ţara a pierdut pentru prima dată ratingul "AAA" maxim posibil, după ce a fost retrogradată de S&P la "AA+".

Pentru Italia şi Spania revizuirea negativă este de două trepte. Astfel, ratingul Italiei, a treia mare economie a zonei euro, va coborî de la "A" la "BBB+", iar cel al Spaniei de la "AA-" la "A", au declarat surse pentru cotidianul Wall Street Journal. Printre ţările retrogradate de S&P se numără şi Slovacia, a doua cea mai săracă ţară din zona euro, scrie Bloomberg.

UPDATE 23.58 REACŢIA FRANŢEI ŞI A GERMANIEI după valul de retrogradări a ţărilor din zona euro

UPDATE 00.11 E oficial. Agenţia Standard and Poor's (S&P) a retrogradat vineri nouă ţări din zona euro, pe listă aflându-se Franţa, Italia, Spania, Austria şi Portugalia, şi a confirmat calificativele pentru şapte state, printre acestea figurând Germania, cea mai mare economie din UE, Olanda, Belgia şi Irlanda.

Prin urmare, S&P a retrogradat Italia, Spania, Portugalia şi Cipru cu două trepte şi Franţa, Austria, Malta, Slovacia şi Slovenia cu o treaptă, transmite CNN.

Citește și: