Dan Straut
835 vizualizări 6 apr 2018

„Pentru a se desfiinţa şi ca ordonator de credite, trebuie semnat un protocol cu instituţia la care se transferă personalul, patrimoniul, bugetul şi aşa mai departe. Dar, în acest caz, protocolul de transfer încă nu a fost semnat, astfel că Ministerul pentru Dialog Social încă mai există juridic, ca ordonator de credite. Oamenii trebuie să-şi ia salariile, aşa cum le-au luat în fiecare lună din primul trimestru”, a declarat ministrul Finanţelor, pentru MEDIAFAX.

Întrebat cine anume a semnat cererea de acordare anticipată a salariilor la Dialog Social, ministrul Teodorovici a spus că nu a fost semnată de Gabriel Petrea (fostul ministru), ci de „persoana care are drept de semnătură din partea acestui ordonator de credite, probabil un secretar de stat”.

„Nu am la îndemână cererile respective, dar cu siguranţă a fost - de la Dialog Social - persoana care are drept de semnătură”, a mai spus Eugen Teodorovici.

Reacţia ministrului vine în contextul în care senatorul PNL Iancu Caracota a declarat, tot vineri, că Guvernul a dat salariile în avans, înaintea sărbătorilor pascale, angajaţilor Ministerului pentru Consultare Publică şi Dialog Social care nu mai face parte din actuala schemă guvernamentală. Iar lista cu noii miniştri, prezentată în 29 ianuarie de premierul Viorica Dăncilă, nu conţine şi un mandat pentru „Consultare Publică şi Dialog Social”, care existase în guvernul anterior, astfel că ministerul respectiv se consideră desfiinţat.

Ministrul Finanţelor afirmase anterior, într-o emisiune la Antena 3, că va acorda „un premiu” persoanei care găseşte o gafă în activitatea sa; întrebat de MEDIAFAX în ce ar putea consta acel premiu, Teodorovici a răspuns că „orice îşi doreşte persoana respectivă să primească, dar desigur să fie o gafă semnificativă, pentru că aşa, ca om, mai greşesc şi eu”.

De cealaltă parte, Iancu Caracota a transmis într-un comunicat de presă că „în calitate de senator, solicit lămuriri clare din partea autorităţilor în privinţa motivului pentru care angajaţi-fantomă primesc, în continuare, salarii şi argumente serioase pentru care pensionarii nu au beneficiat de drepturile lor băneşti înainte de sărbătorile pascale, ca mulţi alţi bugetari”.

Premierul Viorica Dăncilă a declarat marţi, la Parlament, că bugetarii îşi vor primi salariile înainte de sărbătorile pascale, dar că pensiile nu vor fi distribuite în această săptămână deoarece ar fi perioada prea mare până la următoarea pensie.

Ordinul ministrului Finanţelor, prin care se stabileşte ce instituţii vor primi salariile pe luna martie, pe data de 5 aprilie, adică înainte de Paşte, a fost publicat miercuri în Monitorul Oficial. Ministerul pentru Consultare şi Dialog Social figurează, la punctul nr. 49, pe lista instituţiilor care au acordat salariile în avans angajaţilor.

Citește și: