65 vizualizări 11 apr 2011

Fondul Monetar Internaţional (FMI) apreciază că revenirea economică va fi mai lentă în unele state din Europa emergentă care au înregistrat boom-uri interne nesustenabile, precum România, potrivit raportului World Economic Outlook.

Instituţia financiară internaţională a menţinut la 1,5% prognoza de creştere economică din acest an pentru România şi la 4,4% pe cea referitoare la 2012. Anul trecut, Produsul Intern Brut (PIB) a scăzut cu 1,3%.

FMI estimează că avansul economiei din Europa emergentă va încetini de la 4,2% în 2010 la 3,7% în acest an, pentru a accelera la 4% în 2012.

"În Europa emergentă, economia va continua să-şi revină rapid în Turcia, unde cererea internă solidă şi creşterea creditării impulsionează activitatea economică. În Polonia, creşterea se va menţine, de asemenea, solidă, în condiţiile în care profitabilitatea companiilor se îmbunătăţeşte, absorbţia fondurilor UE continuă, iar creditarea îşi revine", se menţionează în raport.

Pentru Bulgaria, instituţia anticipează un avans al Produsului Intern Brut (PIB) de 3% în acest an şi de 3,5% în 2012, după o creştere de 0,2% anul trecut.

În Ungaria, economia va avansa cu 2,8% atât anul acesta, cât şi în următorul. În 2010, PIB a urcat cu 1,2%. Economia poloneză a crescut cu 3,8% anul trecut, potrivit datelor FMI, şi va creşte cu 3,8% în 2011 şi cu 3,6% în 2012. Turcia va înregistra un avans economic de 4,6% anul acesta şi de 4,5% în următorul, după ce PIB a urcat cu 8,2% în 2010.

În privinţa inflaţiei, FMI anticipează pentru Europa emergentă un nivel de 5,1% în acest an şi de 4,2% în 2012.

În România, indicatorul se va situa la 6,1% în acest an, la fel ca în 2010, şi la 3,4% anul următor. În Bulgaria, inflaţia va fi de 4,8%, respectiv 3,7%, după un nivel de 3% în 2010.

Creşterea preţurilor de consum din Ungaria se va cifra la 4,1% în acest an şi la 3,5% în 2012. Anul trecut, în acest stat inflaţia s-a situat la 4,9%.

Referitor la rata şomajului din România, FMI prognozează niveluri de 6,6% pentru anul acesta şi de 5,8% pentru 2012, după 7,6% în 2010, cele mai reduse dintre cele ale statelor din regiune pentru care instituţia prezintă estimări.

În Bulgaria, şomajul ar urma să scadă de la 10,3% anul trecut la 8% în acest an şi la 6,7% în 2012. În schimb, în Ungaria rata şomajului ca creştere de la 11,2% în 2010 la 11,5% anul acesta, pentru a scădea la 10,9% în 2012.

Europa emergentă include, în afara României, Turcia, Polonia, Ungaria, Bulgaria, Serbia, Croaţia, Lituania, Letonia, Albania, Bosnia-Herţegovina, Macedonia şi Muntenegru. FMI prezintă estimări doar pentru primele nouă state.

Pentru Germania, cea mai mare economie europeană, instituţia fianciară internaţională anticipează o creştere economică de 2,5% în acest an şi de 2,1% în următorul. În acest stat, şomajul se va reduce de la 6,9% în 2010 la 6,6% anul acesta şi la 6,5% în 2012.

În cazul Franţei, PIB este aşteptat să avanseze cu 1,6% în acest an şi cu 1,8% în următorul. Şomajul va scădea, de asemenea, de la 9,7% în 2010 la 9,5% anul acesta şi la 9,1% în 2012.

În Marea Britanie, creşterea economică va accelera la 1,7% în 2011 şi la 2,3% anul următor. Rata şomajului va stagna la 7,8% în acest an şi va coborî la 7,7% în 2012.

FMI estimează, totodată, că economia SUA, cea mai mare din lume, va creşte cu 2,8% în acest an, la fel ca în 2010, şi cu 2,9% în 2012. Şomajul ar urma să se reducă de la 9,6% în 2010 la 8,5% anul acesta şi la 7,8% în 2012.

"Economia SUA continuă să-şi revină, în contextul în care relaxarea problemelor financiare sprijină cererea din partea populaţiei în faţa preţurilor mai ridicate ale materiilor prime. Ritmul de înfiinţare de locuri de muncă a accelerat recent, însă viteza cu care se îmbunătăţeşte situaţia de pe piaţa muncii rămâne dezamăgitoare", notează raportul.

La nivel mondial, ritmul avansului economic va încetini de la 5% în 2010 la 4,4% în acest an, dar va accelera la 4,5% în 2012. Estimările sunt neschimbate faţă de cele avansate de instituţie în ianuarie.

FMI notează că economia globală este deja în al doilea an de revenire, creşterile cele mai rapide înregistrându-se în statele care au evitat dezechilibre mari în perioada anterioră crizei, ale căror economii au avut cele mai mici scăderi economice în timpul crizei şi au avut spaţiu suficient pentru manevre de politică monetară.

Bogdan Cojocaru, bogdan.cojocaru@mediafax.ro

Citește și: