Stefan Musgociu - Mediafax
267 vizualizări 16 apr 2014

Fondul a introdus pe ordinea de zi a unei AGA de la Transelectrica mandatarea Consiliului de Supraveghere să acorde bonusul anual şi să implementeze un sistem de remunerare a membrilor Directoratului în funcţie de evoluţia acţiunilor Transelectrica la bursă.

Fondul Proprietatea propune, totodată, ca membrii Consiliului de Supraveghere să stabilească criteriile de acordare a bonusului anual şi a opţiunilor membrilor Directoratului.

Anul trecut, au fost operate mai multe modificări în Directoratul Transelectrica, în prezent structura de conducere fiind formată din cinci persoane.

Transelectrica a obţinut anul trecut un profit net de 203,3 milioane lei, cu mult peste câştigul de doar 34,4 milioane lei consemnat în 2012.

Potrivit proiectului de buget pentru acest an, profitul net pentru acest an ar urma să coboare la 96,9 milioane lei, mai puţin de jumătate faţă de cel de anul trecut. Compania estimează pentru acest an venituri de 2,6 miliarde lei, în stagnare faţă de 2013, şi cheltuieli în urcare cu 6,8%, la 2,48 miliarde lei.

Propunerile Fondului Proprietatea privind remuneraţiile Directoratului Transelectrica urmează să fie discutate într-o AGA programată pentru 29 aprilie.

În luna noiembrie a anului trecut AGA Transelectrica a aprobat indemnizaţiile Consiliului de Supraveghere al companiei, care prevăd remuneraţii brute fixe de 47.000 lei (10.000 euro)/an şi bonusuri care depind de atingerea anumitor indicatori de performanţă, de evoluţia acţiunilor la bursă şi dividendele acordate.

Transelectrica a fost trecută de la Ministerul Finanţelor Publice în subordinea Secretariatului General al Guvernului. Statul deţine aproape 58,69% din acţiunile companiei, iar Fondul Proprietatea are 13,5% din titluri.

Transelectrica a anunţat, miercuri, că Secretariatul General al Guvernului (SGG) a numit doi reprezentanţi în AGA companiei, respectiv pe Dragoş Condrea (director al Direcţiei Juridice din cadrul SGG) şi pe Alin Theodor Ciocârlie (consilier în cadrul SGG).

Acţiunile companiei au încheiat şedinţa bursieră de miercuri în creştere cu 0,44%, la lei. Raportat la această cotaţie, capitalizarea bursieră a Transelectrica este de miliarde lei (milioane euro).

Citește și: