3065 vizualizări 7 nov 2007

Gabriela Lungu este unul dintre cei mai cunoscuţi specialişti în relaţiile publice din România. Are o experienţă de 11 ani în comunicare, din care 10 i-a petrecut la prima multinaţională prezentă pe piaţa românească din domeniul PR – Ogilvy.

A crescut de la un simplu copywriter, responsabil cu creaţia publicitară, până la funcţia de director general al Ogilvy PR. Performanţele sale manageriale au propulsat-o în topul celor mai de succes femei, realizat de revista Capital, şi i-au adus câteva premii importante în industria comunicării. După 10 ani, perioadă în care spune că a acumulat destulă experienţă, ea a decis să îşi înfiinţeze propria sa companie – The Practice.

Primul job al Gabrielei Lungu a fost în presă, la Ziua, în timpul campaniei electorale. Asta se întâmpla în timpul studenţiei, când urma Şcoala Superioară de Jurnalism. Şeful său direct din vremea aceea era Oana Marinescu, fostul purtător de cuvânt la Guvernului condus de Călin Popescu Tăriceanu. După încheierea campaniei electorale s-a terminat şi colaborarea cu Ziua. Ideea viitorului şef de la Ogilvy era de a face presă în continuare. Numai că se lovea de lipsa locurilor disponibile.


„Nici nu ştiam cine face reclamele pe lumea asta”

Schimbarea de optică a venit prin anul 3 atunci când la facultate a urmat un curs de publicitate. „Până să încep acest curs credeam că publicitatea este ceva de genul «vând maşină». Nici nu ştiam cine face reclamele pe lumea asta. Piaţa era la început. Învăţai de la oameni care aveau experienţă de 2-3 ani. La acel curs am aflat de copywriter, art director, case de producţie. Mi se părea o lume extraordinară”, povesteşte Gabriela Lungu.

Şansa de a intra în lumea publicităţii a venit de la profesorul său, Mihai Dumitrescu, director de creaţie la Ogilvy. Studenţilor care au luat nota 10 la acel curs, 14 la număr din 80, li s-a oferit ocazia de a veni la un interviu. Din 14 s-au prezentat doar 7 şi au fost aleşi 3. Perioada de probă a fost trecută cu bine însă decât de Gabriela Lungu. “Colegii mă priveau cu invidie pentru că pe vremea aceea, în 1996, salariile din presă erau cu mult mai mici decât cele din publicitate. Toţi au avut o şansă, numai că niciunul nu a fructificat-o”, spune ea.


Primul spot – Izvorul Minunilor

Ajunsă la Ogilvy, Gabriela Lungu a fost reponsabil cu creaţia spoturilor publicitare. Primul spot, lucrat de la cap la coadă, a fost unul radio pentru apa minerală Izvorul Minunilor. Ea spune că atunci a fost şi momentul când s-a făcut remarcată de şefii companiei.

„Eu pot să scriu foarte uşor versuri, să fac rime şi să cânt. Am făcut un cântecel pentru Izvorul Minunilor şi m-am dus cu el la fostul meu profesor. El a zis că mai bine mergem la un studio de înregistrări şi dăm clientului cântecul gata. După ce l-am finalizat l-am prezentat şi colegilor. Mihaela Nicola, cea care conducea Ogilvy, a auzit melodia şi a întrebat: «Cine a făcut spotul?» «Gabriela Lungu». «Cine cântă melodia? » «Gabriela Lungu». «Nu, nu. Am înţeles cine a făcut spotul, dar cine cântă? » «Gabriela Lungu». Atunci ea a spus: «E de-a noastră»”, povesteşte Gabriela Lungu. Copywriter a fost 4 ani. Trecerea de la creaţie la management s-a făcut după ce la nivelul Ogilvy s-a făcut o diagnoză organizaţională şi un studiu de depistare de lideri.

„Am ieşit ca având potenţial de lider. Am avut oportunitatea de a deveni director de creaţie la Ogilvy Public Relations, o companie nou apărută. După ce omul care coordona compania a plecat mi s-a propus să nu mai fac creaţie ci PR. Din acel moment eu nu am mai avut şef deasupra, decât preşedintele grupului. Am învăţat singură. A fost cea mai bună şcoală. Am inventat multe roţi, dar apoi aflam de la alţii că acele roţi există”, spune Gabriela Lungu.

La 26 de ani, ajungea să conducă singura multionaţională de PR existentă în România. Vârsta este de neconceput, susţine Gabriela Lungu, în alte state, unde persoanele care conduc afacerile Ogilvy au undeva în jur de 40 de ani.

În primii ani de şefie, relaţia sa cu subordonaţii nu a fost una extraordinară. „La început nu ştiam să lucrez cu oamenii, eram prea abruptă, nu ştiam să îi motivez, nu ştiam să le explic. Mi-au trebuit ani de zile şi un super training de management care a durat 2 ani pentru a şti toate acestea”, a explicat Gabriela Lungu. În cei patru ani cât a condus Ogilvy PR s-a petrecut o schimbare la nivelul top managementului grupului. Conducerea şi-a dat demisia pe fondul unei crize ce a afectat compania în 1998. Atunci au plecat mai mulţi oameni de la Ogilvy iar clienţii erau bulversaţi. Pentru Gabriela Lungu a fost, spune ea, singurul moment de răscruce din carieră. A trebuit să gestioneze comunicarea cu salariaţii, cu clienţii şi, mai mult, să aducă alţii noi.


Un rebel în PR

În 2006, după 10 ani petrecuţi al Ogilvy, Gabriela Lungu şi-a deschis propria companie, împreună cu alţi doi parteneri. „De ce am stat la Ogilvy 10 ani când oamenii nu stau mai mult de doi ani? Pentru că de fiecare dată când m-a nemulţumit ceva am spus managerului. Faptul că eram o rebelă, nu eram obedientă, nu păstram regulile m-au ţinut în loc. Nu am fost un angajat comod, eram un rebel. Odată am cerut mărire de salariu pe motiv că nu îmi mai permit să iau haine. Şi am obţinut”, declară Gabriela Lungu. La Ogilvy a lucrat pentru mai multe companii importante precum British American Tobacco, Colgate-Palmolive, DHL, European Drinks, Friesland, Gilette, etc.

The Practice împlineşte pe 15 noiembrie un an de activitate. Notorietatea managerului şi a echipei au atras până acum 12 companii printre care Mol, Carpatcement, Westhouse Group, Plazza Center, GE Money, Harley Davidson. Pentru viitor, Gabriela Lungu îşi propune să dezvolte noua firmă şi să atragă clienţi din rândul companiilor care ţin la brandul lor.

„De ce am stat la Ogilvy 10 ani când oamenii nu stau mai mult de doi ani? Pentru că de fiecare dată când m-a nemulţumit ceva am spus managerului. Faptul că eram o rebelă, nu eram obedientă, nu păstram regulile m-au ţinut în loc. Nu am fost un angajat comod, eram un rebel. Odată am cerut mărire de salariu pe motiv că nu îmi mai permit să iau haine. Şi am obţinut.”

INFO PLUS

CV
1994-1998 – Şcoala Superioară de Jurnalism
1996 – Redactor Politică externă „Ziua”
1997 – 2001 – Copywriter la Ogilvy & Mather
2001 – Director de creaţie la Ogilvy Public Relations
2001 – 2002 – PR Manager la Ogilvy Public Relations
2002 – PR Director la Ogilvy Public Relations
2002 – 2003 – Director Executiv la Ogilvy Public Relations
2003 – 2006 – Manging Director la Ogilvy Public Relations Worldwide
2004 – 2005 – Managing Director la Maximize Communications
2006 – prezent – Managing Partener la The Practice – powered by Leo Burnett.

Citește și: