Corina VÂRLAN
2046 vizualizări 13 mar 2013

Un absolvent al Academiei de Studii Economice (ASE) poate să obţină, la începutul carierei, din partea angajatorului un salariu brut lunar cuprins între 1.500 şi 2.500 de lei, a declarat Oana Datki, country manager Consulteam România, în cadrul ediţiei de miercuri a Gândul LIVE.

"Dacă a terminat o facultate de acest gen poate intra pe un post de entry level în zona financiară a unei organizaţii şi acum vorbim de un salariu de 1.500 - 2.500 de lei pe lună", a explicat Datki.

Ea a mai adăugat că pentru un tânăr care îşi doreşte să obţină un salariu mai mare sunt importante atât cunoştinţele din domeniul IT, cât şi cunoaşterea unor limbi străine, "cu cât mai exotice şi mai căutate, cu atât mai apreciate de către angajator".

Potrivit specialistului în resurse umane, astfel de competenţe pot creşte salariul pe care îl poate primi un tânăr angajat cu sume cuprinse între 200 - 400 de lei.

Citește și: