Carol Dan - Mediafax
2323 vizualizări 15 iul 2015

Airbus a început deja să recruteze angajaţi pentru noua fabrică, iar o delegaţie a Airbus Helicopters Industries –România a avut astăzi o întâlnire cu secretarul de stat în Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului, Sorin Encuţescu.

„În cadrul  întâlnirii a fost prezentat stadiul demersurilor întreprinse în vederea realizării în România a capacităţii de producţie destinate realizării elicopterelor de tip Super Puma Mk 1”, potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei.

Din delegaţie au făcut parte Serge Durand, director general al companiei, şi Walter H. Linder, director executiv, financiar şi administrativ.

Ministerul Economiei precizează că delegaţia Airbus a menţionat preocuparea pentru începerea lucrărilor la noua fabrică, la mijlocul lunii octombrie. Discuţiile au vizat şi oportunitatea participării companiilor româneşti din domeniul industriei aeronautice, în calitate de subcontractori, la realizarea elicoperului Super Puma Mk 1.

Airbus Helicopters, denumită anterior Eurocopter, are aproximativ 23.000 de angajaţi la nivel mondial, şi este prezentă în România prin Eurocopter România, unde deţine 51% din acţiuni, diferenţa fiind controlată de IAR, informează Ziarul Financiar.

Citește și: