Gandul.info
Thomas Dinca - Mediafax
21824 vizualizări 8 iul 2015

Indemnizaţiile lunare ale preşedintelui, prim-ministrului, miniştrloe, preşedinţilor Parlamentului, şefului ICCJ, şefilor de servicii de informaţii vor fi majorate din august, în baza unei ordonanţe de Guvern,a anunţat premierul interimar Gabriel Oprea, precizând că îşi asumă răspunderea pentru această creştere.

Cele mai mari salarii le vor avea preşedintele României, preşedintele ICCJ, prim-ministrul şi preşedinţii celor două camere ale Parlamentului.

„Nu ne putem preface că este normal ca un preşedinte un preşedinte de ţară europeană să primească la sfârşitul lunii aproximativ 1500 de euro”, a declarat Oprea, adăugând că  „am avut miniştri cu salarii mai mici decât subordonaţii lor”.

Creşterea va fi aplicată şi miniştrilor. El a precizat că majorarea va fi aplicată pentru 48 de funcţii de demnitari, dar nu a indicat nivelul la care vor creşte indemnizaţiile.

„Sunt convins că o creştere a salariilor va atrage competenţa, va genera o profesionalizare a actului administrativ, inclusiv servicii publice mai bune şi mai eficiente pentru cetăţeni”, a spus Oprea, dând exemplul Justiţiei care este eficientă şi datorită gradului de salarizare mai mare decât în celelate instituţii.

Cât priveşte celelalte salarii din sectorul public, acestea vor fi majorate până la finalul anului. „Până la finalul acestui an vom avea creşteri de salarii în tot sistemul public. Există un proiect pregătit de ministerul muncii care în cel mai scurt timp va deveni lege, astfel încât fiecare angajat la stat să primească un salariu corect în raport cu munca şi responsabilităţile sale”, a spus Oprea.

Premierul interimar a susţinut că salarizarea personalului din sectorul public nu este un act populist, „ci o exigenţă în conformitate cu statutul actual al României”.

Ce salarii vor avea demnitarii

 Indemnizaţiile preşedintelui, prim-ministrului şi preşedinţilor celor două Camere parlamentare vor fi majorate la 21.540 lei brut (15.108 lei net), remuneraţie acordată şi şefului ICCJ, iar salarizarea vicepremierului va fi fixată la 20.000 lei brut (14.024 lei net), au declarat surse oficiale.

Miniştrii şi alte categorii de demnitari, inclusiv şefii serviciilor de informaţii, vor primi o indemnizaţie lunară de 19.055 lei brut (13.365 lei net). În această ultimă categorie au fost incluşi şi consilierii prezidenţiali, care au rang de ministru.

Întrebat ce părere are despre intenţia Guvernului de a mări salariile miniştrilor prin ordonanţă, preşedintele Klaus Iohannis a spus că i se pare o intenţie înţeleaptă, având în vedere că salariul unui demnitar reflectă poziţia acestuia în stat.

 

Citește și: