1059 vizualizări 20 dec 2012

Guvernul Ponta II se angajează, pentru perioada 2013-2016, să restructureze instituţiile de control fiscal, respectiv ANAF, Garda Financiară şi Vama, şi să înfiinţeze un consiliu de supraveghere şi audit format din experţi internaţionali din Uniunea Europeană, potrivit programului de guvernare, scrie Mediafax.

"Restructurarea instituţiilor de control fiscal (ANAF, Garda Financiară, Vamă), şi infiinţarea unui consiliu de supraveghere şi audit format din experţi internaţionali din state membre UE, cu performanţe în domeniu", se arată în programul de guvernare publicat de Guvernul Ponta II.

Guvernul vizează prin aceste măsuri, printre altele, să simplifice fiscalitatea şi să sporească competitivitatea fiscală a mediului de afaceri.

Potrivit înţelegerii dintre autorităţile române şi experţii Fondului Monetar Internaţional, Comisia Europeană şi Banca Mondială, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) va fi reorganizată în următorii trei ani, iar activitatea celor 221 de administraţii financiare va fi concentrată în 8 direcţii regionale şi 47 de birouri locale.

De la 1 ianuarie 2015, ANAF va avea 47 de administraţii fiscale, câte una în fiecare judeţ şi în fiecare sector al Capitalei.
Potrivit programului convenit cu insituţiile internaţionale, principalele îmbunătăţiri procedurale pe care ANAF le va implementa în perioada 2013-2016 sunt creşterea gradului de declarare electronică la distanţă până la 98% din totalul declaraţiilor primite pentru persoanele juridice, în cazul declaraţiilor care pot fi depuse prin acest sistem, introducerea unui catalog de servicii pentru contribuabili şi a standardelor de calitate în domeniul asistenţei contribuabililor.

Raluca Ghinea, raluca.ghinea@mediafax.ro

Citește și: