Corina VÂRLAN
22778 vizualizări 22 mar 2012

Românii se află pe locul al şaptelea în topul consumului de bere pe cap de locuitor, bând, în 2010, în medie, 88 de litri de bere, depăşind astfel media europeană de 80 de litri pe cap de locuitor, dar fiind devansaţi de către locuitorii unor state europene cu tradiţie în această industrie, cum ar fi Irlanda, Austria sau Germania, conform datelor făcute publice, miercuri, de către reprezentanţii Asociaţiei Berarii României.

Primul loc este ocupat de către cehi, care consumă anual cu 56 de litri mai mult decât românii, mai exact 144 de litri de bere pe cap de locuitor, ei fiind urmaţi în clasament de germani, cu 107 litri de bere, de austrieci, cu 105 litri de bere şi de norvegieni, care beau anual circa 105 litri de bere pe cap de locuitor.

Locuitorii Lituaniei şi cei ai Irlandei consumă cu doar doi litri de bere mai mult decât românii.

Consumul de bere al vecinilor bulgari este cu 21 de litri mai mic decât cel al românilor, ei poziţionându-se pe locul al 19-lea al clasamentului şi fiind devansaţi astfel, printre alţii, de către belgieni, britanici şi letoni. Ungurii, beau, la rândul lor, cu 27 de litri de bere mai puţin decât românii şi cu 6 litri de bere mai puţin decât bulgarii, având un consum anual de 61 de litri pe cap de locuitor.

Pe penultimul loc al clasamentului se află italienii, care consumă anual mai puţin de 30 de litri de bere pe cap de locuitor, iar ultimul loc este ocupat de către turci, care nu consumă mai mult de 12 litri de bere pe an pe cap de locuitor.

(Click pentru a mări)

Sursă infografic: gândul.info (Corina Vârlan)

Pentru anul trecut, Asociaţia Berarii României nu a prezentat încă date comparative, dar a anunţat că în România consumul de bere pe cap de locuitor a crescut faţă de 2010 cu un litru, ajungând la 89 de litri, nivel similar cu cel din 2009. Recordul istoric, potrivit reprezentanţilor asociaţiei, a fost înregistrat în urmă cu patru ani, în 2008, atunci când românii au consumat 100 de litri de bere pe cap de locuitor, faţă de 94 de litri de bere pe cap de locuitor în 2007.

"În România există deja cei patru mari producători mondiali de bere şi alţi investitori stăini care deţin centre de producţie datorită culturii berii care există în această ţară şi a faptului că românul apreciază un produs natural. Cred că din acest punct de vedere, România ar putea reprezenta un interes pentru investitorii străini", a declarat pentru gândul Constantin Bratu, directorul general al Asociaţiei Berarii României.

PET-ul rămâne preferatul românilor

În topul preferinţelor românilor în ceea ce priveşte modul de ambalare al berii rămâne pe primul loc PET-ul, mai mult de jumătate dintre români alegându-l. Ponderea celor care cumpără sticle sau doze de bere rămâne similar cu cel din anii trecuţi, de 30,2%, respectiv 14% din totalul vânzărilor, iar cea a persoanelor care aleg draught-ul se află în uşoară creştere, ajungând la 3,7% din totalul vânzărilor din România.

"Având această alternativă a PET-ului practic (n.r. românul) are avantajul de a cumpăra aceeaşi cantitate la un preţ mult mai mic. Cred că dacă nu ar fi fost această penetrare a PET-ului ne-ar fi fost imposibil să generăm acel volum de vânzări similar cu cel din 2010", a declarat Bratu.

98,6% din berea consumată în România este produsă la nivel local

Anul trecut în România s-au vândut 17 milioane de hectolitri de bere, nivel similar cu cel din 2009, dar în scădere faţă de anii precedenţi, când s-au vândut până la 20,2 milioane de hectolitri de bere. "Aproximativ 98,6% din acest consum provine din producţia internă", a mai explicat Bratu.

În 2011, din România s-au exportat 0,17 milioane de hectolitri de bere, în uşoară creştere faţă de anul precedent, atunci când volumul exporturilor era de 0,14 milioane de hectolitri.

România se află pe penultimul loc al clasamentului importurilor de bere din Europa, depăşind doar Polonia. Ungaria şi Bulgaria se află, la rândul lor, pe locurile 24 şi 25. La polul opus, cel mai mare importar de bere este Luxemburg, conform datelor pe 2010 ale Asociaţiei Berarii României, pentru cele 27 de state membre ale Uniunii Europene.

Sursă: Asociaţia Berarii României

Importurile de bere au însumat anul trecut 0,27 milioane de hectolitri, în uşoară creştere faţă de cele din 2010.

"România şi Bulgaria sunt două state în care berarii s-au hotărât să investească foarte mult şi acest lucru înseamnă că pentru noi, ei reprezentau pieţe noi. Era interesant de văzut cum urma să se organizeze piaţa. Din cauza faptului că piaţa nu avea o istorie foarte îndelungată, erau unele zone în care berarii României au venit cu o perspectivă proaspătă, după părea mea, mai bună decât cea a pieţelor cu tradiţie şi cu investiţii mai mici. România este, în special, un stat pe care îl vedem ca pe unul de test pentru noi iniţiative, un stat în care există mult dinamism al berarilor", a declarat pentru gândul Pierre-Olivier Bergeron, secretarul general al Asociaţiei Berarii Europei.

Cu cât contribuie berarii la bugetul de stat al României

Contribuţia pieţei berii la bugetul de stat al României a crescut anul trecut cu 2 milioane de euro, ajungând la suma de 272 de milioane de euro, o valoare similară cu cea din anul 2008, atunci când românii consumau circa 100 de litri de bere pe cap de locuitor.

În ceea ce priveşte situaţia de la nivelul Uniunii Europene, berarii contribuie la bugetele de stat ale ţărilor europene cu peste 50 de miliarde de euro, ce provin în principal din plata taxelor, ei având vânzări anuale de 106 miliarde de euro.

Citește și: