Gandul.info
Corina VÂRLAN
35862 vizualizări 6 feb 2013

Judeţul Bacău este singurul din România unde pe parcursul ultimilor trei ani salariul mediu net încasat de către angajaţi a scăzut. La polul opus se află judeţul Ilfov, unde salariaţii câştigau în luna septembrie a anului trecut cu 288 de lei mai mult decât în urmă cu trei ani.

Dacă în luna septembrie a anului 2009 salariul mediu net obţinut de către locuitorii judeţului Bacău era de 1.276 lei, trei ani mai târziu el scăzuse cu 40 de lei, ajungând la suma de 1.236 de lei. Astfel, în perioada septembrie 2009 - septembrie 2012, câştigul salarial mediu net al băcăuanilor a scăzut cu 3%, conform datelor publicate de către Institutul Naţional de Statistică (INS).

La nivel naţional, salariul mediu net obţinut de români s-a majorat în aceeaşi perioadă de timp cu 13,17%, ajungând de la 1.359 de lei la 1.538 de lei. Ţinând cont de faptul că totalul inflaţiei în perioada septembrie 2009 - septembrie 2012 a fost de 17,43%, puterea de cumpărare a românilor a crescut efectiv doar în patru judeţe din România - Argeş, Tulcea, Sălaj şi Ilfov.

De asemenea, mărfurile alimentare s-au scumpit în aceeaşi perioadă cu aproximativ 14%.

"Au venit din ce în ce mai puţini investitori. Este o legislaţie puţin atractivă pentru ei", a explicat pentru gândul Dragoş Benea, preşedintele Consiliului Judeţean Bacău, situaţia înregistrată în singurul judeţ din ţară unde salariul mediu net a scăzut în ultimii trei ani . "Nu am o lege a parteneriatului public-privat cu norme metodologice în vigoare publicate", a mai adăugat Benea, subliniind faptul că acesta este "un exemplu de legislaţie precară, interpretabilă şi neaplicabilă".

Călăraşi - pe primul loc în topul judeţelor unde salariul mediu net a crescut cel mai puţin în ultimii trei ani

Pe primul loc în topul judeţelor unde salariul mediu net a crescut cel mai puţin în ultimii trei ani se găseşte judeţul Călăraşi, acesta fiind urmat în clasament de Bistriţa-Năsăud, Vaslui şi Suceava.

Astfel, în perioada septembrie 2009 - septembrie 3012, salariul mediu net al călărăşenilor a crescut cu doar 18 lei, în timp ce câştigurile obţinute de către locuitorii din Bistriţa-Năsăud s-au majorat cu 36 de lei, iar cele obţinute de către angajaţii din Vaslui au crescut cu 37 de lei.

FOTO: gândul.info (date INS)

Procentual, câştigul mediu net al românilor a crescut cel mai puţin în ultimii trei ani în judeţele Călăraşi, Bistriţa-Năsăud şi Hunedoara, mai exact cu 2%, respectiv cu 3%. Creşteri de sub 5% s-au înregistrat şi în cazul judeţelor Vaslui, Suceava şi Galaţi, conform datelor INS.

Citeşte mai multe despre migraţia forţei de muncă de la începutul crizei şi până în prezent

Harta evoluţiei salariului mediu net în perioada septembrie 2009 - septembrie 2012

(Click pentru a mări)

FOTO: gândul.info (date INS)

Topul judeţelor unde s-au înregistrat cele mai mari creşteri ale salariului mediu net

Cea mai mare creştere a salariului mediu net nu s-a înregistrat pe parcursul ultimilor trei ani în Capitală, aşa cum era de aşteptat, ci la nivelul judeţului Ilfov. Aici, în septembrie 2009 salariul mediu net pe care îl putea câştiga un român era de 1.604 lei, acesta ajungând la 1.892 de lei în aceeaşi lună a anului trecut, în creştere cu 288 de lei.

În municipiul Bucureşti, câştigul salarial mediu net s-a mărit în aceeaşi perioadă de timp cu 15%, mai exact cu 282 de lei, ajungând la suma de 2.152 de lei. În ciuda faptului că la nivelul judeţului Ilfov s-a înregistrat cea mai mare creştere a salariului mediu net din ultimii trei ani, bucureştenii erau în continuare la finalul anului trecut cei mari bine plătiţi angajaţi din România, ei obţinând cel mai mare salariu mediu net din România, mai exact de 2.152 de lei.

Creşteri de peste 200 de lei s-au înregistrat în perioada septembrie 2009 - septembrie 2012 şi în cazul judeţelor Argeş, Tulcea, Braşov, Prahova şi Timiş, potrivit datelor publicate de INS.

FOTO: gândul.info (date INS)

Procentual, pe primul loc în topul judeţelor unde salariul mediu net a crescut cel mai mult se găseşte judeţul Argeş, unde salariaţii au beneficiat în ultimii trei ani de o majorare a câştigurilor de 22%. Pe locul al doilea în clasament sa găseşte judeţul Tulcea, unde salariul mediu net a crescut cu 21%.

Majorări de peste 15% s-au înregistrat în aceeaşi perioadă de timp şi în judeţele Sălaj, Ilfov, Braşov, Mureş, Giurgiu, Prahova, Teleorman şi Timiş. În Bucureşti, salariul mediu net a crescut cu 15% în ultimii trei ani, la egalitate cu judeţele Alba şi Ialomiţa.

Citește și: