Izabela Cutieru
526 vizualizări 4 apr 2019

Fondurile aferente emisiunii de euro obligaţiuni, în valoare de 3 miliarde euro, lansată în data de 27 martie 2019 pe pieţele financiare internaţionale, au fost încasate joi de către Ministerul Finanţelor Publice, informează instituţia. 

Suma atrasă prin această emisiune va consolida rezerva în lei şi în valută existentă în prezent în Trezoreria Statului, acoperind peste 7 luni din necesarul de finanţare pentru anul 2019, precizează Ministerul Finanţelor Publice.

Emisiunea a fost realizată în trei tranşe, din care 1,15 miliarde euro cu maturitatea de 7 ani, cu o dobândă de 2%, 500 milioane euro cu maturitatea de 15 ani, cu dobânda de 3,5% şi 1,35 miliarde euro cu maturitatea de 30 ani şi dobânda de 4,625%. Investitorii primei tranşe au provenit, predominant, din Austria şi Germania (22%). Pentru celelalte două tranşe, investiţiile au provenit, predominant, din Regatul Unit (38%, respectiv 32%).

Potrivit surselor, investitorii au acordat un interes sporit emisiunii, fiind suprasubscrisă de peste 2,5 ori. În tranzacţie au fost implicaţi 450 de investitori.

„Emisiunea evidenţiază interesul sporit al investitorilor în euro obligaţiunile româneşti. Atât volumul atras de pe pieţele externe de capital, cât şi tranşa de 30 de ani, constituie performanţe deosebite şi demonstrează că România se bucură de încredere pe termen lung. Avem în vedere menţinerea prezenţei României pe pieţele externe, în vederea completării planului de finanţare previzionat pentru anul în curs şi, în situaţia unor condiţii de piaţă favorabile, chiar prefinanţarea nevoilor planificate pentru anul următor”, a declarat Eugen Teodorovici, ministrul finanţelor publice.

Comparativ cu valorile lansate iniţial pentru cele trei tranşe, costurile au fost reduse gradual cu 20-25 puncte de bază, obţinându-se în final niveluri foarte reduse ale primelor de emisiune raportat la nivelul cotaţiilor din piaţa secundară, şi anume: 7 ani – prima de emisiune 5 puncte de bază, 15 ani – prima de emisiune 10 puncte de bază şi 30 ani – prima de emisiune 10 puncte de bază. Emisiunea a fost intermediată de către JP Morgan Securities plc, Citigroup Global Markets Limited, Erste Group Bank AG, ING Bank NV şi Societe Generale.

Tranzacţia face parte din planul de finanţare de pe pieţele externe aferent anului 2019, în conformitate cu OUG 64/2007 privind datoria publică. Potrivit Programului indicativ de emisiuni de titluri de stat aferent anului 2019, publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice, valoarea sumelor planificate a fi atrase în anul 2019 de pe pieţele externe este estimată la un nivel de circa 4,25 miliarde de euro. Decizia Ministerului Finanţelor Publice de a emite un volum de 3 miliarde euro, se înscrie în strategia de a asigurare resurselor necesare de pe pieţele externe în prima parte a anului, urmând ca în cea de a doua partea anului să procedeze, în mod similar, cu acţiunile întreprinse de alte agenţii de datorie din Uniunea Europeană, la prefinanţarea necesităţilor aferente anului următor, în funcţie de condiţiile de piaţă.

 

Citește și: