Alexandra PELE
39500 vizualizări 20 oct 2014

Ministrul Finanţelor Publice, Ioana Maria Petrescu, a precizat într-un interviu acordat Economica.net că a plecat în Statele Unite cu o bursă plătită de americani, dar şi că o aşteaptă un job de profesor plătit cu aproape 100.000 de dolari la Universitatea Maryland.

"Şi vreau să fie şi foarte clar, eu am mai spus lucrurile astea, dar văd că nu prinde: m-am dus în SUA pe bursă. Plătită de americani. Tatăl meu nu a fost implicat în politică, nu cunoaşte nici un politician, nici eu nu am cunoscut vreun politician înainte să îl întâlnesc pe domnul Ponta în Washington. Am o slujbă în Washington care mă aşteaptă, care e plătită cu aproape 100.000 de dolari pe an", a precizat ministrul Finanţelor, adăugând că nu s-a hotărât încă dacă va reveni în SUA după încheierea mandatului.

Ea a adăugat că la cursurile de masterat şi doctorat de la Harvard şi-a ales să studieze finanţele publice, dar şi economia securităţii naţionale.

Bugetul pe 2015, discutat în noiembrie cu FMI

Petrescu a precizat că, în prezent, prioritatea ministerului o reprezintă bugetul pe 2015.

O misiune a Fondului Monetar Internaţional (FMI) urmează să ajungă la Bucureşti la finele lunii noiembrie, după alegeri, pentru a discuta bugetul, dar şi pentru a oferi asistenţă tehnică României pentru reducerea evaziunii fiscale la TVA, precum şi pentru verificarea persoanelor cu averi mari, susţine ministrul Finanţelor.

”În plus, am cerut sprijinul FMI-ului pe un program, despre care eu cred că este extrem de important, în care se verifică persoanele cu averi foarte mari. Programul acesta a început cu mai mult timp în urmă, s-au luat în vizor mai multe persoane cu avere de peste 20 de milioane de euro. Am restrâns, ca să spun, sfera la 30 de persoane despre care crede ANAF că n-au venituri care să justifice averea pe care o au”, a explicat ministrul.

Scrisoarea de intenţie cu FMI va fi semnată în luna ianuarie 2015, reprezentanţii instituţiei urmând să ajungă în România în data de 13.

România a cerut CE excluderea cheltuielilor suplimentare de apărare din calculul deficitului

În ceea ce priveşte discuţiile pe care Petrescu le-a purtat Ecofin, ministrul a precizat că România a ridicat o problemă importantă, respectiv tratamentul cheltuielilor de apărare date de conflictul din Ucraina.

Petrescu a cerut ca acestea să nu fie incluse în ajustarea deficitului bugetar, idee susţinută de mai multe state europene, printre care Marea Britanie, Letonia, Franţa şi Slovacia.

”Comisia şi preşedintele italian al Ecofin au concluzionat că de acum încolo Comisia Europeană va analiza de la caz la caz ce anume cheltuieli s-ar încadra în această regulă”, a precizat Petrescu.

 

Citește și: