Ion Gaidau - Mediafax
392 vizualizări 24 sep 2012

Premierul Victor Ponta a invitat investitorii ruşi la privatizarea combinatului chimic Oltchim, comentează pagina online a agenţiei de presă Itar-Tass.

"Mi-aş fi dorit ca şi la Olchim să fi avut un mare investitor din Rusia" fiindcă "mă gândesc în primul rând, la siguranţa locurilor de muncă" şi mai puţin la "spectacole mediatice", scrie Itar-Tass, parafrazând declaraţiile lui Victor Ponta de la Slatina.

Aceste declaraţii au fost făcute ca urmare a scandalului izbucnit în jurul privatizării combinatului chimic Oltchim, scandal care a "erupt", potrivit Itar-Tass, odată ce magnatul media Dan Diaconescu "a refuzat să semneze astăzi contractul".

"Nu am putut semna acest contract, întrucât lipsesc clauze, prevederi şi anexe, iar tot contractul este diferit faţă de cel pe care l-am agreat când am participat la privatizare", a anunţat Diaconescu, notează Itar-Tass. În schimb, anunţă agenţia de presă rusă, Dan Diaconescu a recunoscut că nu are cei aproximativ 50 de milioane de euro necesari pentru achiziţionarea a 54,8% din acţiuni, dar a adăugat că în spatele său "stau forţe serioase".

Agenţia de presă rusă încheie articolul cu afirmaţia lui Ponta că privatizarea Oltchimului va continua anul viitor întrucât cumpărătorul nu a avut bani şi nici dorinţa de a-l cumpăra.

Citește și: