Loredana VOICULESCU
10856 vizualizări 14 oct 2015

De mai bine de o lună de când a fost închisă pentru reparaţii pe banii constructorului, firma Impregilo nu a făcut decât “sporadic” lucrări de remediere, mai ales în cazul defectelor minore de pe şantier, susţine CNADNR într-un răspuns transmis gândul.

UPDATE Şeful CNADNR Narcis Neaga a confirmat miercuri că firmei italiene Salini Impregilo, constructorul lotului 3 al autostrăzii Orăştie-Sibiu, i s-a impus demolarea şi refacerea corespunzătoare a 200-300 de metri din autostradă.

„Decizia demolării a fost luată pentru a identifica exact cauza apriţiei fisurii, mai ales având în vedere că Antreprenorul a avut şi calitatea de Proiectant în cadrul Contractului de lucrări. Lucrarea este încă în garanţie şi, astfel, valoarea de remediere a defectelor va fi suportată în totalitate de către Antreprenor", arată şeful CNADNR, Narcis Neaga, într-un comunicat.

" Chiar şi în acest moment, noi, CNADNR, am ajuns până în punctul de a cere chiar demolarea unei porţiuni pentru a fi siguri că proiectul se va finaliza în condiţii de maximă siguranţă. Sunt conştient de presiunea care există. Dar rezolvarea situaţiei actuale nu se poate face decât printr-o decizie drastică, potrivit standardelor de calitate şi siguranţă. Chiar dacă în timp au fost acumulate mai multe tensiuni, chiar dacă am vrea ca peste noapte să rezolvăm această problemă, CNADNR, în toate acţiunile pe care le desfăşoară în acest proiect, trebuie să respecte atât prevederile contractuale cât şi legislaţia în vigoare”, a declarat Narcis Neaga.

În schimb, şi CNADNR şi constructorul italian comandă expertize tehnice peste expertize tehnice pentru a găsi soluţiile de remediere. Compania de drumuri are deja “cel puţin” trei expertize şi mai aşteaptă încă una, pregătindu-se de o eventuală reziliere a contractului cu Impregilo urmată de relicitarea contractului.

"Avem cel puţin trei expertize tehnice. Mai aşteptăm una. Aici se joacă un pic altfel, nu se joacă uite expertiza, apucă-te de treabă. Aici se joacă relicitarea. Adică rezilierea şi relicitarea. Şi pentru asta trebuie să fii pregătit", au declarat pentru gândul surse din CNADNR.

Primele fisuri pe lotul 3 al autostrăzii Orăştie-Sibiu, între Sălişte şi Cunţa, au apărut la scurt timp după inaugurare. Într-un interviu acordat gândul, şeful CNADNR Narcis Neaga a admis că apariţia primelor fisuri, la 10 zile de la deschiderea lotului 3 al autostrăzii Orăştie-Sibiu, i-a "speriat pe toţi" şi i-a luat prin surprindere, mai ales că "fisura a apărut unde nu ne aşteptam". În interviu, Neaga nu a exclus rezilierea contractului cu construtorul italian, iar în cazul scenariului unei insolvenţe a constructorului, spunea că garanţia de 60 de milioane de lei ar acoperi lucrările ce ar mai trebui făcute.

Acum, o bucată de 200 de metri din lotul 3 al autostrăzii Orăştie-Sibiu va trebui demolată şi reconstruită.  Lotul de 22 de kilometri, pentru care statul a plătit 130 de milioane de euro, a fost deschis circulaţiei cu două zile înainte de alegerile din noiembrie anul trecut. Apoi a fost închis la 10 luni de la inaugurare.

Pe autostrada care este închisă de mai bine de o lună, mai exact în zona kilometrului 60, muncitorii au descoperit infiltraţii de apă la 8-10 metri adâncime,  din cauza drenurilor care nu funcţionează.

„Cu ajutorul unui excavator având cupa de 1,3 metri cubi s-a constatat că infiltările de apă sunt la o adâncime între 8 şi 10 metri faţă de cota roşie (linia autostrăzii într-un plan vertical – n. red.)“, arată o notă de constatare semnată de angajaţi ai Companiei Naţionale de Drumuri Naţionale şi Autostrăzi din România (CNADNR), şi prezentată de România Liberă.

Ce spune CNADNR despre reparaţiile pe care le face Impregilo pe lotul 3 al autostrăzii Sibiu-Orăştie

Lotul 3 al autostrăzii Orăştie-Sibiu a fost închis pentru reparaţii pe 7 septembrie, compania anunţând că traficul ar urma să fie restricţionat timp de o lună şi jumătate.

Deşi mai sunt doar câteva zile până când expiră termenul, constructorul Italian s-a ocupat până acum, “sporadic”,  mai ales de defectele minore de pe şantier, aşteptând o nouă expertiză tehnică pentru soluţiile de remediere, potrivit unui răspuns de la CNADNR.

“ Începând cu data de 18.06.2015, antreprenorul (firma italiană Impregilo – n.n.) a suspendat execuţia lucrărilor. În prezent acesta realizează sporadic lucrări de remediere a defectelor din şantier, în special al celor minore. De asemenea, antreprenorul a informat beneficiarul (CNADNR- n.n.) că realizează expertize tehnice în zonele cu defecte, în baza cărora se vor stabili soluţiile tehnice de remediere, acolo unde se impune”, se arată în răspunsul transmis de CNADNR la solicitarea gândul.

“Cel mai complex defect de pe autostradă”

“ În ceea ce priveşte cel mai complex defect de pe autostradă, ca urmare a excavaţiei realizate în zona km 60+600 până aproximativ la terenul de fundare, Antreprenorul a demarat o nouă expertiză tehnică, astfel că termenul de finalizare este condiţionat de finalizarea şi de rezultatele acesteia, care vor recomanda soluţia tehnică necesar a fi adoptată în zonă” , arată CNADNR.

CNADNR nu a răspuns la întrebarea dacă se va respecta termenul anunţat pentru redeschiderea circulaţiei.

CNADNR acuză execuţia necorespunzătoare a lucrărilor care au dus la apariţia problemelor pe lotul 3. 

“Referitor la lucrările de reparaţii  de pe Autostrada Orăştie - Sibiu, lot 3, CNADNR SA întreprinde toate demersurile necesare în vederea asigurării finalizarii executiei lucrărilor, precum şi reparaţia tuturor defectelor constatate, în termenii contractului de lucrări. Lucrările de remediere vor fi realizate de către Antreprenor pe propriul risc si cheltuiala acestuia. Aceste defecte s-au cauzat execuţiei necorespunzătoare a lucrărilor de către Antreprenor şi nu alunecărilor de teren. În cadrul programului de remediere înaintat de către Antreprenor se regăsesc toate defectele din şantier. Defectul de la km 60+600, conform programului elaborat de către Antreprenor necesită perioada cea mai indelungată pentru realizarea tuturor lucrărilor de remediere. În acest interval de timp sunt programate a se remedia şi toate celelalte defecte din şantier”, potrivit unui comunicat al CNADNR de la începutul lunii septembrie.

„În ceea ce priveste zona km 59+800 clarificam: atât Antreprenorul cât şi Beneficiarul realizeaza expertizarea acestei zone. Din analiza zonei rezulta ca defectiunea este cauzata de executia necorespunzatoare şi nu de alunecari de teren. Ceea ce este vizibil în santier reprezinta o tasare structurala a structurii rutiere. În ceea ce priveste zona km 61+400 clarificam: din activitatea de monitorizare intreprinsa de catre Antreprenor nu s-au inregistrat noi alunecari de teren in zona respectiva. În ceea ce priveste zona km 64+200 clarificăm: nu s-a semnalat un defect major, de anvergura celei afirmate. Defectul in aceasta zona se refera la un ebulment in banda de urgenta pentru care Antreprenorul a notificat realizarea unei expertize tehnice si remediere conform programului de lucrari inaintat de catre acesta”, se arată în comunicatul CNADNR.

CNADNR trebuie să demonstreze îndeplinirea obiectivului "Construcţia autostrăzii Orăştie - Sibiu" până la sfârşitul anului 2016, se mai arată într-un comunicat de la compania de drumuri.

 

 

 

Citește și: