Ana Maria Petcana - Mediafax
1330 vizualizări 3 feb 2014

Retailerul german Lidl deschide în această lună cinci magazine noi, în Iaşi, Arad, Bucureşti, Popeşti Leordeni (Ilfov) şi Timişoara, şi va ajunge astfel la o reţea naţională de 174 de unităţi, potrivit datelor companiei transmise MEDIAFAX.

Prima deschidere este programată pe 6 februarie la Iaşi.

În 2013, retailerul a deschis 15 magazine, în Bucureşti, Bacău, Caracal, Cluj, Constanţa, Galaţi, Mangalia, Piatra Neamţ, Târgu Mureş, Urziceni, Galaţi, Alba Iulia, Piteşti şi Iaşi, şi a încheiat anul cu 169 de unităţi.

Lidl a intrat pe piaţa locală în 2010, când a preluat de la grupul Tengelmann cele aproximativ 100 de magazine de discount Plus.

Potrivit unui raport al Consiliul Concurenţei, Lidl se situează pe locul trei într-un top al marilor retaileri, după vânzările de anul trecut, fiind depăşit de Kaufland şi Carrefour. Următorii în top sunt Real, Auchan, Penny&XXL, Mega Image, Cora, Profi şi Billa.

Compania nu făcut publice rezultatele financiare pentru 2012, dar având în vedere poziţia în topul menţionat vânzările companiei se situează între cele ale Real, care a raportat anul trecut 2,89 miliarde lei (650,5 milioane euro) şi cele ale Carrefour, care s-au situat la 4,28 miliarde lei (962 milioane euro).

În 2011, Lidl Discount a avut o cifră de afaceri de 1,67 miliarde lei (396 milioane euro), ceea ce înseamnă că anul trecut creşterea a fost de cel puţin 70%, în moneda naţională.

Lidl are peste 3.500 de angajaţi în reţeaua de magazine, centrele regionale de distribuţie şi în sediul central, menţionează un comunicat al retailerului. Compania este parte a grupului german Lidl & Schwartz, care mai operează pe plan local reţeaua de hipermarketuri Kaufland.

Lidl este unul dintre cele mai mari lanţuri de magazine din Europa, activând în peste 20 de ţări europene şi având peste 100 de centre logistice care asigură aprovizionarea celor aproximativ 10.000 de magazine. Cu peste 170.000 de angajaţi, Lidl se numără printre primii 10 comercianţi de produse alimentare la nivel mondial.

Citește și: