2 vizualizări 18 dec 2007

Sectorul construcţiilor din România va avea nevoie, în următorii doi ani de circa 550.000 de muncitori, faţă de cei 380.000 de oameni disponibili în prezent, potrivit preşedintelui Asociaţiei Române a Antreprenorilor în Construcţii (ARACO), Laurenţiu Plosceanu.

Astfel, deficitul de personal din acest sector se ridică la 170.000 de salariaţi, şi înregistrează o tendinţă de scădere. „De la începutul anului, numărul muncitorilor din sectorul construcţiilor a crescut cu aproximativ 50.000. După părerea mea, majoritatea acestora au fost atraşi din zona pieţei negre către cea reglementată“, a afirmat Plosceanu la o dezbatere privind scăderea deficitului de forţă de muncă din construcţii. Una dintre soluţiile de diminuare a deficitului este păstrarea sau aducerea muncitorilor români în ţară, prin creşterea salarizării la un nivel comparativ cu cel din ţările europene.

O altă soluţie  este utilizarea de muncitori din Asia sau zona fostei Iugoslavii. „Probabil că în final vom avea o soluţie mixtă“, a spus Plosceanu.  Acesta a mai precizat că a solicitat Federaţiei Industriei Europene a Construcţiilor (FIEC), organism cu funcţie de reprezentare a patronatelor din domeniul construcţiilor la nivel european, o serie de măsuri pentru diminuarea lipsei forţei de muncă, printre care subcontractarea muncitorilor direct de la firmele de construcţii şi implicarea în atragerea de fonduri structurale pentru instruirea angajaţilor. (A.G.)

Citește și: