Silviu Bănilă
1129 vizualizări 24 oct 2014
În 2013, producătorul de dulciuri şi-a schimbat numele din Italo Suisse, întrucât compania nu avea legătură cu niciunul din cele două state. În prezent, compania este nevoită să renunţe la numele de ISIS (Islamic State in Iraq and Syria), informează Mediafax.
 
Jihadiştii au adoptat numele Statul Islamic în vară, dar compania a avut de suferit din pricina coincidenţei de nume. Producătorul de ciocolată a fost înfiinţat în urmă cu peste 90 de ani, iar primul său nume, Italo Suisse, a fost selectat pentru că fondatorul a deprins tainele afacerilor în Italia şi Elveţia. Anul trecut, conducerea companiei a hotărât să îşi schimbe denumirea.
 
Clienţii internaţionali ai companiei au declarat că nu mai pot să îşi vândă ciocolata din cauza reacţiilor negative ale clienţilor faţă de numele acesteia. Compania produce anual 5.000 de tone de ciocolată şi înregistrează o cifră de afaceri de aproximativ 44,17 milioane de dolari, urmând să se numească Libeert (numele de familie al proprietarilor).  
 

Citește și: