Alexandra PELE
5397 vizualizări 15 dec 2013

Ramona Mănescu s-a opus iniţiativei de a trece Portul Constanţa din administrarea Ministerului Transporturilor în administrarea autorităţilor locale din Constanţa. Ministrul a motivat decizia prin faptul că proiectele aflate în derulare ar fi fost puse în pericol de o schimbare a administratorului, potrivit declaraţiilor la emisiunea "După 20 de ani", difuzată duminică de ProTV şi pe voyo.ro.

"Porturile au proiecte în derulare, pe fonduri europene. Odată ce schimbi administratorul, se încheie contractul, pierzi fondurile europene. Sunt proiecte care au fost finalizate dar nu a trecut perioada de graţie de 5 ani, deci orice modificare presupune returnarea fondurilor care au fost investite. Apoi, avem un proiect integrat, acesta de care vă spuneam (coridorul Dunăre-Main-Rin n.r.), pe care vrem să-l începem în 2014. Ar fi fost pus în pericol, pentru că un proiect integrat trebuie gestionat într-un mod integrat şi nu fărâmiţat în mii de bucăţele, care mai apoi nu ştim cine şi cum le administrează şi le gestionează", a declarat Mănescu.

Ministerul Transporturilor şi-a propus să implementeze un proiect în valoare de 750 de milioane de euro pentru a mări navigabilitatea pe Dunăre şi a reface porturile, precum şi infrastructura rutieră şi ferată care leagă porturile de restul României.

"Proiectul acesta urmează să fie realizat din Connecting Europe Facility, avem alocat 750 milioane euro pentru acest proiect, este un proiect integrat, pentru că nu vorbim doar de căi navigabile, vorbim şi de refacerea porturilor şi centrele logistice care vor fi în porturi", a arătat Mănescu.

Premierul Victor Ponta a declarat la începutul acestui an că ar fi de acord, în principiu, ca Portul Constanţa să treacă din administrarea Guvernului în cea a primăriei condusă de Radu Mazăre.

Ulterior, Ponta s-a răzgândit. Liviu Dragnea, ministrul Dezvoltării Regionale, a precizat recent, tot la emisiunea "După 20 de ani", că susţine noua părere a premierului.

"Acolo ar trebui să fie o treime Consiliul Local care acum deja are 20%, o treime statul şi o treime acţiuni la bursă", a declarat Dragnea.

Ministerul Transporturilor are bani de investiţii doar din fonduri europene

Bugetul Ministerului Transporturilor prevede bani de investiţii doar la capitolul cofinanţări, a declarat ministrul Ramona Mănescu.

"Din păcate, pentru feroviar şi pentru celelalte moduri de transport, avem la dispoziţie doar fondurile europene. Noi putem însă, în limita în care reuşim acest lucru, să apelăm la alte instrumente financiare", a eplicat ea.

Mai exact, la capitolul investiţii, bugetul Transporturilor prevede doar partea de cofinanţare pe care partea română trebuie să o asigure pentru proiectele derulate cu ajutorul fondurilor europene.

"Bugetul României în momentul de faţă, ţinând cont şi de limitările impuse, şi de acordul cu FMI, şi de toate limitările economice care sunt impuse, nu ne putem duce peste cofinanţări în momentul de faţă. Cofinanţările acestea sunt şi ele tot investiţii", a arătat ea.

 

Citește și: