36 vizualizări 9 nov 2010

26.000 de bugetari îşi vor pierde locurile de muncă în ultimele trei luni ale acestui an, a anunţat marţi Gheorghe Gherghina, secretar de stat în Ministerul Finanţelor Publice (MFP), cu ocazia seminarului EU-COFILE, organizat de Banca Naţională a României (BNR), Asociaţia Română a Băncilor şi Alpha Bank, la Sinaia. "Ne-am propus să închidem anul cu o cifră de 1,29 milioane de salariaţi în sistemul bugetar, faţă de 1,316 milioane de bugetari, câţi lucrau în sistem în luna septembrie", a declarat oficialul. El a explicat că reducerea anunţată are şanse mari să fie pusă în practică, în condiţiile în care sunt prevăzute disponibilizări în mai multe instituţii, conform unor acte normative deja aprobate. Este vorba de învăţământ, primării şi administraţia centrală, cum este cazul Ministerului Agriculturii. În aceste condiţii, angajaţii la stat ar putea beneficia de majorări salariale de 15% anul viitor, ţinând cont că anvelopa salarială pentru anul 2011 va fi de 39 miliarde de lei. "După calculele noastre, am putea aplica această majorare la salariile micşorate cu 25%, dacă în 2011 bugetarii nu vor mai primi al 13-lea salariu şi prime de vacanţă", a adăugat Gherghina.

Citește și: