Raluca Lazaroi
651 vizualizări 18 apr 2019

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, la Bistriţa, că se lucrează la un pachet de măsuri în ceea ce priveşte restructurarea financiară atât pentru companiile de stat, cât şi pentru cele private. Măsurile ar putea fi făcute publice în luna mai.

„Restructurarea aceasta financiară este o măsură pe care o avem în atenţie la Guvern. Eu îmi doresc foarte mult ca în luna mai să venim cu un pachet de măsuri pentru mediul privat, pachet care să cuprindă printre altele şi această măsură de restructurare financiară (…). Pe noi ne interesează să dăm o şansă în principal marilor companii publice, pentru că acestea, în anii care urmează, nu vor mai putea fi susţinute de către stat pe diverse căi. Comisia Europeană spune foarte clar că este ajutor de stat ilegal şi trebuie să îl recuperezi. Există riscul ca peste un an, doi, cinci aceste companii să poată fi închise şi atunci, dacă suntem un Guvern responsabil, trebuie să acţionăm în acest fel şi anume: luăm o companie de stat şi ştergem penalităţile, dobânzile dar rămâne principalul pentru a nu avea probleme cu Uniunea Europeană”, a declarat Teodorovici.

Ministrul Eugen Teodorovici a mai spus că pachetul de măsuri va cuprinde şi un capitol legat de companiile cu capital negativ din România, care reprezintă 35 de miliarde de euro, dar şi un set de măsuri pentru firmele care plătesc la timp datoriile către bugetul de stat.

„Pentru cei care se conformează în mod voluntar trebuie să identificăm împreună cu mediul de afaceri ce putem să le oferim pentru că îşi plătesc la timp dările. Poate în cursul unui an să nu mai plăteşti la stat în data de 25 a lunii anumite obligaţii, fă-ţi în timpul anului cashflow-ul necesar pentru alte activităţi şi la final de an îmi plăteşti… Sau dacă tu continui să îmi plăteşti conform calendarului pe care legea îl impune, atunci poate e bine să ai un discount la ceea ce plăteşti. Sunt nişte variante de lucru”, a mai spus ministrul Teodorovici.

Foto: 123RF

 

Citește și: