Alexandra PELE
6250 vizualizări 20 apr 2013

Introducerea unor curse de tren low-cost, călătorii de doar două ore cu Rapidul până la mare de 1 mai, motivele respingerii planului de administrare al managerilor privaţi de la CFR SA şi finanţarea magistralei V de metrou Drumul Taberei-Universitate din fonduri europene sunt doar câteva dintre temele de discuţie abordate de ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, invitatul special al emisiunii "După 20 de ani", difuzată duminică dimineaţă de ProTV şi pe VOYO.RO.

Şeful Transporturilor a mai vorbit despre privatizarea CFR Marfă, despre posibilitatea unei noi prelungiri a acordului cu FMI, precum şi despre cele mai importante proiecte din portofoliul ministerului pe care îl conduce.

CFR Călători analizează în prezent introducerea curselor low-cost pe ruta Bucureşti-Constanţa, a precizat Fenechiu.

"Peşedinta CA a CFR Călători, doamna Alexandra Gătej, a venit cu o idee şi mi-a plăcut foarte mult şi se vede foarte clar că experienţa din managementul privat o ajută, aceea de a face un program să mergi cu 10 lei la mare. Poate exagerat cu 10 lei. Un gen de low-cost. Asta mi-a spus, că va încerca să studieze politicile de low-cost din aviaţie şi să vedem dacă nu putem implementa o politică de low-cost şi în transportul de călători", a precizat ministrul Transporturilor, adăugând că "dacă suntem corecţi cu noi, e cam low-cost, ar trebui să fie low-cost transportul nostru de călători", aluzie la condiţiile precare de care dispun clienţii CFR Călători.

Din nou Rapid spre mare

Ministrul Fenechiu a arătat că trenurile Rapid îşi vor relua circulaţia pe ruta Bucureşti-Constanţa până în luna mai. Întrebat dacă de 1 mai, bucureştenii vor face două ore până la mare, ministrul a precizat că se va gândi la această variantă care este fezabilă.

Trenurile Rapid pe traseul Bucureşti-Constanţa au fost anulate la începutul lunii februarie din cauza întârzierilor consemnate pe fondul furturilor de la calea ferată. Pentru a remedia problema, Transporturile au precizat că vor include traseul pe lista obiectivelor strategice de interes naţional astfel încât ruta să poată fi păzită de Jandarmerie.

"Săptămâna viitoare va fi funcţional contractul cu Jandarmeria. (...) Nu pot să vă spun acum de 1 mai. Eu am dat target luna mai. Mi-aţi dat acum un subiect la care mă voi gândi, să facem tot posibilul să decalăm orice termen să rezolvăm la sfârşitul lunii aprilie. E fezabil", a precizat ministrul.

"Oamenii plăteau bilet de cursă rapidă şi mergeau cu o cursă mai înceată decât un Personal. V-am spus atunci (în luna februarie n.r.) că voi cere ajutorul Jandarmeriei pentru rezolvarea problemei care stă la baza acestei viteze mici şi anume faptul că se fură componente de pe calea ferată. Acesta este motivul pentru care se merge încet. Nu vreau să caut vinovaţii, vreau să rezolv problema şi am promis atunci, dacă vă amintiţi, că în mai vom avea din nou trenul Rapid pe linia Bucureşti-Constanţa şi că va face două ore", a adăugat Fenechiu.

Motivele respingerii planului de administrare al CFR SA

Ministrul Transporturilor Relu Fenechiu a detaliat la emisiunea "După 20 de ani", difuzată de ProTV şi voyo.ro, motivele care au dus la respingerea planului de administrare al companiei de infrastructură feroviară CFR SA şi implicit la demiterea conducerii numită la începutul anului, în urma recrutării unor profesionişti din mediul privat.

"Vreau doar să vă spun că de la acest plan aş fi aşteptat mai multe obiective concrete şi cu termene de realizare. Vreau să vă spun că în acest plan, de exemplu, nu se vorbea absolut nimic despre fondurile europene din perioada 2014-2020 şi despre direcţiile în care putem să folosim aceste fonduri. Vreau să vă spun că în acest plan de administrare nu se vorbea nimic despre modul în care putem face restructurare la CFR SA. Se spunea doar că vor fi disponibilizaţi 6.000 de oameni. Punct. Vreau să vă spun că în acest plan nu se vorbea nimic despre Gara de Nord şi vreau să vă spun că sunt multe de spus", a explicat Fenechiu.

Ministrul a adăugat că îşi asumă decizia demiterii conducerii, dar şi că CFR SA este cea mai valoroasă companie din subordinea sa.

"Consider că astăzi, CFR SA este cea mai importantă companie din portofoliul Ministerului Transporturilor şi de performanţa acestei companii depinde, dacă vreţi, performanţa mandatului meu", a spus Fenechiu.

Fenechiu, despre managerii privaţi: "Cred că fiecare domeniu trebuie condus de profesionişti şi nu de politruci"

Fenechiu a precizat că în ciuda demiterii conducerii private de la CFR SA, el este un susţinător al "managementului profesionist" şi că are încredere în nou echipă numită în fruntea companiei de infrastructură.

"Cred că fiecare domeniu trebuie condus de profesionişti, şi nu de politruci. Cred că fiecare domeniu trebuie condus de oameni care se pricep la acel domeniu. Din nefericire, şi nu vreau să dau vina pe nimeni şi nu vreau să intru în amănunte, atât Consiliul de Administraţie, cât şi CEO-ul companiei CFR SA, din acest grup nu făcea parte nici măcar o persoană care vreodată în viaţă să se fi ocupat de vreun domeniu feroviar, ceea ce cred eu a fost o greşeală", a arătat ministrul Transporturilor.

Fenechiu susţine că, deşi companiile din portofoliul Transporturilor vor avea manageri privaţi, "nu va sta deoparte" şi va continua să fie interesat de activitatea societăţilor.

"Nu vreau să dau nume nici fostei, nici actualei, dar sunt convins că actuala echipă va face într-adevăr performanţă la CFR SA", a adăugat ministrul.

Fenechiu: Sophocleous s-a ocupat de scaunele din gară, nu s-a interesat de siguranţa feroviară

Printre reproşurile pe care i le-a adus ministrul Transporturilor fostei conduceri a CFR SA se numără ignorarea siguranţei feroviare de către prima echipă de manageri privaţi numită în fruntea companiei.

"Nu vreau să zic nici că cineva e mincinos, nici că se laudă, dar vreau să vă spun că CFR per ansamblu e o activitate foarte complexă. Nu se reduce la nişte scaune dintr-o gară. Cel mai important lucru este siguranţa feroviară. Tocmai pentru cel mai important lucru în aceste trei luni nu s-a făcut absolut nimic şi eu vă spun că dacă, Domane fereşte, mâine se întâmplă ceva pe liniile ferate din România nu va fi responsabil un manager privat, ci va fi responsabilă tot clasa politică din România", a declarat Fenechiu, invitatul special al ediţiei de duminică a emisiunii "După 20 de ani", difuzată de ProTV şi pe voyo.ro.

Ministrul a dat asigurări că niciun călător nu se află în pericol, însă dacă neglijarea siguranţei feroviare ar fi continuat, aceasta "putea deveni o mare problemă".

Întrebat dacă a împărtăşit aceste îngrijorări cu Dimitris Sophocleous, fostul CEO CFR SA, Fenechiu a spus că "am avut multe discuţii. Daţi-mi voie să vă spun că îl apreciez ca şi finanţist".

Întrebat dacă a avut un conflict personal cu fostul director general CFR SA, ministrul a spus "întrebaţi-l pe el, eu cred că nu"

Fenechiu: Ultima dată când am mers cu trecut a fost în urmă cu 3-4 ani

Întrebat când a mers ultima dată cu trenul, Fenechiu a spus că în urmă cu 3-4 ani.

"Merg cu maşina. De ce? Din cauză că trenurile din România, astăzi, nu oferă viteza şi confortul necesar pentru a înlocui maşina. Asta este realitatea şi trebuie, după părerea mea, să ducem nişte politici care să schimbe lucrurile", a precizat ministrul.

În opinia sa, guvernele ultimilor 20 de ani au fost mereu "în contractimp cu politicile de dezvoltare de infrastructură din Europa şi din lume".

"Când trebuia să facem autostrăzi, erau unii care spuneau că nu aveam nevoie. Când trebuia să dezvoltăm calea ferată, nu s-a gândit nimeni, că se gândeau să facem autostrăzi. Este momentul în care în toată Europa şi în lume, calea ferată se extinde foarte mult, atât pentru transportul de călători cât şi pentru transportul de marfă, din considerente de mediu, din considerente de eficienţă şamd. Noi ceea ce putea face, după părerea mea, cu toţi banii pe care îi putem atrage de la Uniunea Europeană este să dezvoltăm Coridorul IV, să-l modernizăm şi acesta este obiectivul meu până în 2016. De la Constanţa până la Arad să putem merge cu trenul şi să putem transporta marfă cu trenul, în condiţii de viteză civilizate şi pe o linie reabilitată", a declarat Fenechiu la "După 20 de ani".

Coridorul IV va traversa România pe traseul Arad-Deva-Sibiu-Sighişaoara-Bucureşti-Constanţa. Calea ferată urmează să fie reabilitată pe acest traseu, pe care există la ora actuală câteva şantiere.

"La Coşlariu-Simeria se lucrează, se mai lucrează şi în zona Vinţu. Eu ceea ce vreau să vă spun este că voi încerca să facem în aşa fel încât până la sfârşitul lui 2016 să avem tot coridorul închis. După ce vom termina acest lucru ne apucăm de altele, dar este foarte important să ne apucăm de o treabă să o apucăm. Vorbim de reabilitare totală. Nu putea vorbi de construcţie nouă pentru că nu construim pe greenfield. Noi linia veche o scoatem şi putem alta nouă", a arătat ministrul Transporturilor.

El a mai precizat că trebuie găsiţi bani pentru reabilitarea elementelor de cale ferată, multe dintre acestea având o perioadă de viaţă depăşită.

"Am trecut peste mai multe poduri cu durata de viaţă expirată, este foarte important să cheltuim bani pe mentenanţă pentru a rezolva aceste probleme care pot să constituie pericole. Soluţia de mulţi ani este să scădem viteza şi din acest motiv astăzi avem viteza mai mică decât aveam în 1940", a spus Fenechiu.

Fenechiu, despre numirea liderului PSD Constanţa la conducerea Portului: "Nu ştiu dacă sunt foarte de acord"

Întrebat ce părere are despre numirea lui Lucian Băluţ, şeful filialei municipala PSD Constanţa şi fost profesor al primarului Liviu Mazăre, la conducerea Portului Constanţa, Fenechiu a spus că nu ştie dacă este acord, însă din punct de vedere al CV-ului, noul manager este calificat pentru funcţia pe care o ocupă.

"Nu aş vrea să dau strict acest exemplu cu care, sincer, nu ştiu dacă sunt foarte de acord, dar aş vrea să vă spun că e posibil să fie şi un lider de partid care să aibă calităţi, foarte bune. Nu ştiu dacă este cazul ăsta sau nu", a spus Fenechiu.

Ministrul a adăugat că l-a văzut pe Băluţ o singură dată, când a solicitat o întâlnire cu Consiliul de Administraţie.

"Este profesor universitar în domeniul marin. Din punct de vedere al CV-ului nu am ce să-i reproşez. Din punct de vedere al experienţei manageriale, din nefericire, singurii care îi pot analiza activitatea sunt cei din CA", a adăugat Fenechiu.

Fenechiu, despre managementul privat al CFR Marfă: "Este o experienţă plăcută"

Ministrul Fenechiu s-a arătat mulţumit de noua conducere a CFR Marfă, arătând că transportatorul feroviar a făcut progrese câştigând chiar noi contracte.

"Pentru mine managementul performant de la CFR Marfă este o experienţă plăcută pentru că vreau să vă spun că într-o lună şi ceva de când sunt acolo au reuşit să câştige la licitaţii primele două contracte. De ani de zile CFR Marfă n-a mai câştigat niciun contract. Paradoxal, pierdea toate licitaţiile la care a participat în favoarea unor companii private şi ceea ce este şi mai important este că cele două contracte le-a câştigat, le-a preluat de la alte companii. Deci şi-a mărit portofoliul", a precizat şeful Transporturilor.

Totodată, ministrul a precizat că privatizarea CFR Marfă a fost o cerinţă imperativă a creditorilor internaţionali. O amânare a vânzării pachetului majoritar ar fi putut însemna atât penalităţi la fonduri cât şi o suspendare a acordului de tip stand-by semnat cu Fondul Monetar Internaţional.

"(Privatizarea CFR Marfă n.r.) a fost o cerinţă imperativă. În condiţiile în care nu rezolv această problemă până în luna mai, nu putem prelungi acordul stand-by cu FMI. A fost radicală. (...) Am avut discuţii, aş putea să le spun chair dure, cu ei, pe această temă şi n-am avut nicio şansă (de a evita privatizarea n.r.). Nu numai asta, există şi la Comisia Europeană nişte penalizări care se pot pune pe fondurile europene. După cum ştiţi eram ameninţaţi şi cu pierderea a 10% din fonduri în cazul nerealizării acestei chestiuni", a declarat Fenechiu, la emisiunea "După 20 de ani", difuzată de ProTV.

Ministrul susţine că în urma negocierilor a reuşit să obţină o privatizare parţială.

"Am mai rezolvat o problemă. Poziţia lor iniţială a fost privatizare totală, în schimb am reuşit, prin ceea ce am făcut din punct de vedere financiar şi legal, legislativ, să vindem doar 51% din companie, ceea ce înseamnă de fapt o asociere, nu înseamnă o vânzare totală", a precizat Fenechiu care a arătat că mai multe companii şi-au exprimat interesul pentru achiziţionarea pachetului majoritar CFR Marfă.

Şeful Transporturilor a precizat că datoriile CFR Marfă se ridică la 2,3 miliarde de lei, activele companiei fiind evaluate la circa 1,3 miliarde de lei.

"E foarte greu să recuperezi această pierdere. Cred că în jur de 1,5 miliarde sunt datorii către stat. Mai bine de jumătate", a spus el. În ceea ce priveşte o eventuală anulare a datoriilor către stat, Fenechiu a arătat că ştergerea obligaţiilor nu este posibilă decât în condiţiile în care compania este privatizată.

Întrebat dacă pentru situaţia financiară a companiei se fac vinovaţi şi anumiţi angajaţi care continuă să-şi urmărească propriile interese în defavoarea celor ale transportatorului de marfă, Fenechiu a spus că nu-şi poate permite să confirme.

"Eu nu-mi pot permite să spun acest lucru, dar cum v-am spus nu vă contrazic. Ce trebuie cred să fac şi asta am făcut şi asta voi face dacă într-adevăr au existat astfel de chestiuni să nu se mai întâmple şi nu cred că aţi auzit de când sunt eu acolo că s-au mai întâmplat astfel de lucruri. Dimpotrivă, cred că am creat o supărare pe piaţă pentru faptul că nu se mai poate întâmpla o astfel de „afacere” , dar cred că această companie, datorită situaţiei financiare în care se află, ca şi altele, trebuie acum privatizată cât mai repede.

Fenechiu, despre privatizarea CFR Marfă: "Nu va putea veni un geambaş de fier vechi"

Ministrul Transporturilor susţine că s-au luat măsuri pentru ca CFR Marfă să nu ajungă pe mâinile unui "geambaş de fier vechi".

"Nu va putea veni un geambaş de fier vechi pentru că noi am pus nişte condiţii restrictive în acest caiet de sarcini pentru că dorim să vină o companie care să dezvolte CFR Marfă, nu să o ducă la fier vechi. Trebuie să aibă 10 milioane de euro în cont numai ca să fie acceptat la privatizare. Trebuie să aibă scrisoare de confort pentru toată suma minimă de 180 de milioane de euro cât este suma de pornire. De asemenea aţi văzut că am pus cifră de afaceri de 300 de milioane de euro. Trebuie să aibă experienţă semnificativă în domeniu", a explicat Fenechiu.

Întrebat cum va evita statul o situaţie similară celei a combinatelor Mechel, privatizate la începutul anilor 2000 şi ajunse în insolvenţă şi la fier vechi anul acesta, Relu Fenechiu a atras atenţia că "statul român are 49% din acţiuni. Cu 49% din acţiuni poţi oricând să opreşti pe cineva să vândă la fier vechi şi suntem totuşi în România şi e statul român".

Magistrala V Drumul Taberei-Universitate ar putea finanţată din fonduri europene

Finanţarea Magistralei V de metrou pe traseul Drumul Taberei-Universitate ar putea fi asigurată din fonduri europene, tronsonul urmând a fi gata în 2016, a anunţat Relu Fenechiu.

"Pot să vă spun cu bucurie că Comisia Europeană ne-a dat un acord de principiu pentru introducerea metroului în axele de finanţare europeană pentru perioada 2007-2013. La sfârşitul săptămâni (trecute n.r.) voi merge la Bruxelles unde mă voi întâlni cu comisarul Hahn şi cu comisarul Siim Kallas şi vom stabili foarte clar dacă aceste lucruri se vor întâmpla. Eu sper că se vor întâmpla şi în condiţiile în care vom avea bani europeni vom putea să continuăm lucrările la foc continuu şi poate să chiar termină până în 2016 magistrala V", a declarat Fenechiu.

Ministrul a precizat că în absenţa fondurilor comunitare, posibilităţile de finanţare a tronsonului sunt limitate, fiind vorba despre peste 2 miliarde de euro.

"Pe mine mă interesează din bani europeni să facem infrastructura totală, betoanele adică şi după aceea din exerciţiul financiar 2014-2020 să facem finisajele şi dotările", a adăugat Fenechiu.

Fenechiu, despre dosarul penal: "Până la urmă există şi oameni nevinovaţi care ajung în instanţe"

Relu Fenechiu a fost trimis în judecată de DNA, alături de trei foşti directori ai Sucursalei de Întreţinere si Servicii Energetice Electrice (SISEE) Moldova, fiind învinuit că ar fi cumpărat cu 20 de miliarde de lei vechi zeci de transformatoare pe care le-ar fi vândut la suprapreţ socieţătii Electrica Moldova.

"Dacă sentinţa va fi nefavorabilă este normal că plec din Guvern. Dacă sentinţa va fi nefavorabilă plec sigur. Eu sunt convins că sentinţa va fi favorabilă. Nu v-am spus că nimeni nu e corect. Niciun hoţ nu spune că a comis o faptă. Cred că nici nu are sens să mă întrebaţi. Important este să aşteptăm decizia instanţei. Eu le mulţumesc celor care în continuare încredere în mine pentru că până la urmă există şi oameni nevinovaţi care ajung în instanţe", a declarat el.

Fenechiu a mai vorbit la emisiunea "După 20 de ani" difuzată duminică de ProTV despre relaţia sa cu Victor Ponta, precizând că premierul nu i-a solicitat niciodată demisia.

"Nu mi-a solicitat premierul Ponta niciodată demisia pentru că dacă un premier îţi solicită demisia nu ai alternative, trebuie să ţi-o dai. Pot mai mult decât atât să vă spun că eu cu Victor Ponta nu putem spune că am fost foarte buni prieteni, nici nu ne-am înţeles foarte bine, dar spre plăcuta mea surprindere sunt membru al guvernului, am o colaborare, aş putea să-i spun, impecabilă cu Victor Ponta şi nu am să-i reporşez absolut nimic. Dimpotrivă, a fost în spatele meu şi m-a ajutat în orice situaţie în care am avut nevoie de ajutor", a declarat el.

Acordul cu FMI ar putea fi prelungit din nou

România ar putea prelungi pentru a doua oară acordul cu FMI, a precizat minsitrul Transporturilor Relu Fenechiu.

"Mi-aş dori ca România să nu mai aibă nevoie de un acord cu FMI şi să nu mai aibă nevoie de niciun fel de acord stand-by pentru că eşti asistat doar atunci când nu poţi să rezolvi nişte lucruri, când eşti incompetent. Eu vreau să nu mai fim o naţie de asistaţi, ci să fim o naţie pe picioarele noastre, dar acest lucru nu putem să-l facem decât în momentul în care economia funcţionează. Se va pune problema prelungirii acordului, o nouă prelungire", a declarat Fenechiu.

Ministrul Transporturilor a precizat că a primit numeroase oferte de finanţare şi că îi va propune premierului o listă cu 10 parteneriate public-privat sau de concesiune în care să fie investiţi 10 miliarde de euro.

"Nu cred că avem nevoie de alţi bani de la FMI, mai ales că România se găseşte astăzi într-o situaţie economică care îi permite să se împrumute foarte ieftin de la multe instituţii financiare din lume. Eu, de când sunt ministru al Transporturilor, am foarte multe oferte şi de aceea eu vă mai spun doar un lucru, am lansat un memorandum în guvern prin care voi propune 10 parteneriate mari public-private (ppp) sau concesiuni în România şi o să-i propun primului ministru o soluţie prin care vom putea investi în următoarea perioadă în jur de 10 miliarde de euro în infrastructura românească prin ppp. Am găsit soluţia financiară pentru a face acest lucru. I-o voi spune primului ministru şi după aceea o veţi afla cu toţii", a mai adăugat Fenechiu.

Ştirile economice de ultimă oră, de acum şi pe Facebook, pe pagina Gândul Financiar

Citește și: