Dan Straut
1240 vizualizări 2 aug 2018

Leul s-a apreciat sensibil în ultima săptămână faţă de euro, cotaţiile evoluând sub pragul de 4,63 pe fondul unei cereri în creştere de lichidităţi. Cerere care, de altfel, a condus şi la creşterea uşoară a indicatorului ROBOR.

În ianuarie, după cotaţia minimă de 4,62 lei, euro a urcat brusc la maximul istoric de 4,6679 lei (în 23 ianuarie), pe fondul unor tensiuni politice interne. Apoi, în luna mai, cursul a intrat într-o scurtă perioadă de fluctuaţii, atingând la un moment dat minimul de 4,6225 lei/euro.

ROBOR la 3 luni a crescut uşor în ultima săptămână, ajungând joi la 3,47%.

 

Citește și: