Gandul.info
Cătălin Legănel
6446 vizualizări 14 iun 2018

Prezent joi la Constanţa, la ”Black Sea and Balkans Security Forum” 2018, unul dintre cele mai mari evenimente din România pe tema securităţii Mării Negre şi a Balcanilor, guvernatorul BNR a vorbit despre condiţiile pe care România, şi nu numai, ar trebui să le îndeplinească pentru a fi aptă de a adera la zona euro. Una dintre condiţiile esenţiale este ”sustenabilitatea în echilibre”.

”Şmecheriile de tipul îndeplineşti un criteriu de deficit un an sau doi şi crezi că ai rezolvat problema. Nu, E PERICULOS pentru tine. Sustenabilitatea este cuvânt păsăresc, introdus în limba română după ‘90, dar a început să însemne ceva. Înseamnă să nu faci lucrurile de mântuială, să le faci durabil, sănătos cu o gândire în perspectivă”, a explicat Isărescu.



În opinia sa, a doua condiţie este nivelul de dezvoltare.

”Ca să mă exprim puţin metaforic, te simţi, dacă intri acolo şi eşti sărac lipit, ca să zic aşa, te simţi izolat şi te cam izolează viaţa. (…) Uitaţi-vă cine a intrat în zona euro dintre fostele ţări comuniste: ţările mici. Ţările baltice au frica de intervenţie rusească în mod clar. Toate ţările baltice au intrat rapid în zona euro şi au şi fost primite. Slovenia! Cât este Slovenia? Este cât Bucureştiul ca populaţie. Şi Bucureştiul, să ştiţi că, dacă l-am decupa cu Ilfovul, poate să intre în maxim un an şi jumătate în zona euro. Cam toate condiţiile sunt îndeplinite pentru Bucureşti şi zona Ilfov. Nu ştiu dacă ştiţi cam cât este PIB-ul pe locuitor la puterea de cumpărare în Bucureşti, este APROAPE CÂT LA MADRID, apropiat de Berlin, deci nu e un oraş sărac. Când ai însă o ţară cu mari discrepanţe şi cu infrastructuri care nu se leagă ai o problemă majoră”, a explicat guvernatorul BNR.

Alte condiţii ce ar trebui îndeplinite ar mai fi ”să vrea şi partea cealaltă”, dar mai ales ca România să-şi rezolve problemele înainte de intrarea în zona euro.

”Intrăm cât se poate de repede dacă ne pregătim pentru asta şi cu o condiţie în opinia mea umilă: să nu considerăm că intrarea în zona euro este un panaceu, adică ne rezolvă ea intrarea problemele, trebuie să ne rezolvăm problemele şi APOI să intrăm în zona euro”, a declarat Mugur Isărescu.

 

Citește și: