Alexandra PELE
12441 vizualizări 7 mai 2014

Anul trecut, au fost aplicate peste 190.000 de amenzi şoferilor care au circulat pe autostrăzile şi drumurile publice din România fără rovinietă valabilă.

Valoarea totală a amenzilor pe care le-au primit s-a ridicat la 65,6 milioane de lei, echivalentul a circa 14,8 milioane de euro, potrivit Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR).

În mod normal, CNADNR încasa 90% din valoarea acestor amenzi, diferenţa reprezentând venit la bugetul statului. Începând cu luna noiembrie 2013, această regulă a fost schimbată, banii fiind direcţionaţi în integralitate către bugetul statului sau bugetele locale.

"Conform prevederilor legale în vigoare, până la data de 30 octombrie 2013, 90% din valoarea amenzilor aplicate s-a constituit ca venit la dispoziţia CNADNR SA, respectiv 48.850.000 de lei, restul de 10%, în valoare de 5.424.000 de lei, s-a constituit ca venit la Bugetul de Stat. Amenzile aplicate după această dată, în valoare de 11.910.000 de lei s-au constituit integral, ca venit la bugetul de stat/ bugetele locale", informează compania.

Măsura a fost luată pentru a pune capăt unei practici descoperite de autorităţi, prin care şoferii s-ar fi eschivat de la plata amenzilor primite pentru că au circulat fără o rovinietă validă.

Astfel, conducătorii auto amendaţi ar fi ales, în număr tot mai mare, să plătească doar 10% din amendă, sumă care ajunge la Fisc, nu şi restul de 90%, sumă care ar fi trebuit să ajungă la CNADNR. Astfel, ei nu figurau la Agenţia Naţională pentru Administrare Fiscală (ANAF) cu datorii, dar reuşeau să scape de cea mai mare parte a amenzii primite.

Câţi bani a încasat CNADNR din roviniete

În total, în 2013 au fost emise 17,2 milioane de roviniete, valoarea totală a acestora fiind de 249,1 milioane de euro. Suma reprezintă venituri încasate de CNADNR.

Sumele atrase de compania de drumuri din roviniete, dar şi din amenzi reprezintă venituri ce sunt ulterior alocate finanţării unor proiecte de dezvoltare a infrastructurii rutiere.

Guvernul are totodată în plan înfiinţarea unui Fond de Dezvoltare, însă proiectul nu a fost încă aprobat.

"Conform datelor publicate pe site-ul Guvernului României, în data de 07.01.2014 a fost inclusă pe agenda sedinţei Guvernului României un proiect de lege pentru modificarea si completarea OUG nr. 84/2003, pentru înfiinţarea CNADNR SA, potrivit căruia, în scopul finanţării anumitor proiecte de infrastructură rutieră se constituie Fondul de Dezvoltare a Drumurilor ca anexă la bugetul CNADNR SA. Până la data prezentei acest proiect de lege nu a fost aprobat", se arată în comunicatul CNADNR.

Citește și: