Gandul.info
Silviu Bănilă
2490 vizualizări 16 ian 2018

„Exceptând o situaţie neprevăzută, miniştrii de Finanţe din UE vor scoate de pe „lista neagră” Panama, Coreea de Sud, Emiratele Arabe Unite, Tunisia, Mongolia, Macao, Grenada şi Barbados”, cu ocazia reuniunii din 23 ianuarie de la  Bruxelles. Declaraţiile au fost făcute de un oficial european, sub protecţia anonimatului, pentru agenţia de presă AFP.

Ar urma ca autorităţile europene să ia această decizie „fără discuţii”, motivând că ţările în cauză s-au angajat în respectarea angajamentelor faţă de UE. „Angajamentele au fost analizate de experţi şi cu toţii sunt de acord că aceste state trebuie scoase de pe „lista neagră”, a mai spus sursa respectivă.

Marţi, în timpul unei conferinţe de presă desfăşurată la Paris, Comisarul european pentru Fiscalitate, Pierre Moscovici, a declarat că „mai multe ţări de pe „lista neagră” şi-au asumat angajamente suplimentare”.

„Prevăd un semn bun, pentru că scopul listei este tocmai acela de a nu fi inclus în ea, de a rezolva problemele identificate”, a mai spus fostul ministru francez.

Potrivit oficialului european, care a dorit să-şi păstreze anonimatul, cele opt ţări vor rămâne sub o strictă supraveghere. „O să fie situate într-o zonă gri”, a ţărilor care au făcut promisiuni în privinţa reformei fiscale şi trebuie monitorizate, a spus sursa citată.

„Lista neagră” a paradisurilor fiscale, tot mai „albă”?

În data de 5 decembrie 2017, UE a alcătuit în premieră o „listă neagră” cu 17 paradisuri fiscale, situate în afara blocului european.

După eliminarea celor opt ţări, lista va cuprinde următoarele nume: Bahrain, Guam, Insulele Marshall, Namibia, Palau, Samoa, Samoa Americană, insula Sfânta Lucia şi Trinidad-Tobago.

Lista amintită a fost rezultatul scandalurilor de evaziune fiscală care au afectat UE în ultimii ani: „LuxLeaks” - la sfârşitul lui 2014, „Panama Papers” - aprilie 2016 şi „Paradise Papers” - noiembrie 2017.

La rândul său, Aurore Chardonnet, expertă a ONG-ului Oxfam, a criticat decizia: „Este un fenomen îngrijorător, la o lună de la adoptarea listei, ei elimină ţările din ea”.

„Scade credibilitatea listei...care devine tot mai goală”, a mai spus Chardonnet. La momentul adoptării listei, în decembrie 2017, cele 28 de membre UE nu au căzut de acord asupra unor posibile sancţiuni împotriva ţărilor aflate pe „lista neagră” a paradisurilor fiscale.

În timp ce ministrul francez de Finanţe, Bruno Le Maire, susţine aplicarea unor sancţiuni, omologul său de la Luxemburg, Pierre Gramegna, nu se grăbeşte să ia măsuri: „Este suficient de rău să te afli pe acea listă neagră...”, a ţinut să precizeze oficialul luxemburghez.

Citește și: