Alexandra PELE
3317 vizualizări 20 mar 2013

Pasionaţii de croaziere vor putea vizita mai multe destinaţii din Marea Mediterană la bordul unor vase care vor pleca din Portul Constanţa începând din această toamnă.

Compania de croaziere maritime MSC Cruises, care a avut anul trecut circa 1,4 milioane de clienţi, a decis să opereze trei curse din portul românesc de la Marea Neagră, preţurile pornind de la 750 de euro pe persoană.

"Mii de pasageri români se îmbarcă din porturi europene. Cu această ocazie le vom uşura mult accesul la o altă experienţă", a declarat pentru gândul Antonio Niţu, director general Aerotravel, unul dintre partenerii locali ai companiei.

MSC Cruises operează în prezent 12 nave de croazieră, flotă în care a investit circa 6 miliarde de euro.

Niţu spune că românii sunt din ce în ce mai interesaţi de vacanţe la bordul unor vase de croazieră de lux. Aerotravel a vândut în 2012 aproximativ 3.000 de pachete de călătorie, iar pentru 2013 estimează o creştere de 50% a numărului de pasageri.

"Marea majoritate a românilor preferă Marea Mediterană, dar şi Marea Nordului şi Marea Baltică, ajutaţi de faptul că ajung relativ uşor până la portul de îmbarcare, dar există interes şi pentru croazierele oceanice: Caraibe, Alaska, America de Sud", a adăugat directorul Aerotravel.

Croazierele maritime ale companiei MSC Cruises, pe nava MSC Musica (foto), vor fi disponibile din 25 martie în sistemul de rezervări.

Anul acesta vor exista trei îmbarcări. Pe 27 septembrie este programată cursa cu itinerariul Constanţa – Gythion(Sparta Gr) – Veneţia – Katakolon(Olympia Gr) – Istanbul – Yalta – Odessa – Constanţa. Pe 8 octombrie se va repeta itinerariul, iar pe 19 octombrie se vor îmbarca pasagerii pentru itinerariul Constanţa – Gythion (Sparta Gr) – Veneţia. Primele două călătorii durează 11 nopţi, iar cea până la Veneţia patru nopţi.

"Preţul variază de la aproximativ 750 de euro pe persoană pentru o cabină interioară, până la 1.200 de euro pentru o cabină exterioară, la care se adaugă taxele portuare. Facilităţile sunt multiple. Se asigură toate mesele principale plus snack-urile dintre mese, accesul la piscine şi jacuzzi, spectacole de entertainment, sală de sport etc.", a precizat Niţu.

Aerotravel estimează că va vinde în jur de 400 de bilete pentru itinerariile din acest an.

MSC Cruises are circa 15.000 de angajaţi şi este prezentă în 45 de state din întreaga lume. În România, compania colaborează cu şapte agenţii de turism, respectiv Happy Tour, Perfect Tour, Croizere.net, Aerotravel, Carpatour, Ship Travel International şi 4 U Travel.

Citește și: