Gandul.info
Bogdan Alecu
2755 vizualizări 21 sep 2018
Piaţa auto a înregistrat cea mai bună lună august din ultimul deceniu, cu un volum al livrărilor de 13.407 unităţi. Creşterea faţă de aceeaşi lună din 2017 este de cu 9,7%, po­trivit date­lor Aso­cia­ţiei Produ­că­to­rilor şi Impor­ta­torilor de Auto­mobile (APIA), citate de Ziarul financiar.
Nu doar luna august a performat spectaculos, ci şi vânzările din toate celelalte 7 luni din acest an, Volumul total de 119.093 maşini livrate, (o creştere cu 22,0% faţă de perioada similară a anului trecut) repezintă, de asemenea, un vârf al ultimilor 10 ani. În 2009, primul an al re­cesiunii eco­no­mice, se înregistrau doar 103.592 uni­tăţi.
”Anul acesta estimăm că piaţa va ajunge la circa 150.000 de maşini şi 22.500 de vehicule comerciale uşoare,” apreciază Brent Valmar, vicepreşedintele APIA, care crede că reluarea Salonului Internaţional Auto Bucureşti (SIAB) a avut un impact pozitiv asupra pieţei.
 
 

Topul vânzărilor de autoturisme, pe firme

1. Dacia, 30.754 unităţi (30,6% cotă de piaţă, pe un volum în creştere cu 28,1% faţă de primele opt luni din 2017)
2. Volkswagen, 10.468 unităţi (10,4% cotă de piaţă, pe un volum în creştere cu 18,8% faţă de primele opt luni din 2017)
3. Skoda, 8.950 unităţi (8,9% cotă de piaţă, pe un volum în creştere cu 23,0% faţă de primele opt luni din 2017)
4. Renault, 7.473 unităţi (7,4% cotă de piaţă, pe un volum în creştere cu 13,7% faţă de primele opt luni din 2017)
5. Ford, 6.201 unităţi (6,2% cotă de piaţă, pe un volum în creştere cu 14,0% faţă de primele opt luni din 2017)
 
 

Topul vânzărilor de autoturisme, pe modele, în primele 8 luni din 2018:

1. Dacia Logan, 12.035 unităţi vândute
2. Dacia Duster cu 8.045 unităţi vândute
3. Dacia Sandero 6.406 unităţi vândute
4. Renault Clio 3.539 unităţi vândute
5. Skoda Octavia 3.455 unităţi vândute
 
 
Vezi continuarea analizei despre piaţa auto pe primele 8 luni din 2018 în Ziarul financiar.

 

Citește și: