Liviu Dadacus - Mediafax
152 vizualizări 18 mar 2013

Premierul Victor Ponta a declarat luni că a cerut ministerelor Economiei şi Justiţiei să găsească soluţii juridice care să preîntâmpine situaţii precum cea de la Mechel, el arătând că trebuie să existe o responsabilitate chiar penală pentru şefii societăţilor private care nu-şi respectă obligaţiile.

Premierul Victor Ponta a declarat luni că a cerut ministerelor Economiei şi Justiţiei să găsească soluţii juridice care să preîntâmpine situaţii precum cea de la Mechel, el arătând că trebuie să existe o responsabilitate chiar penală pentru şefii societăţilor private care nu-şi respectă obligaţiile.

Solicitat să comenteze faptul că pe site-ul Ministerului Economiei a fost repusă Ordonanţa privind protecţia socială, Ponta a precizat că Ordonanţa este foarte bună şi că, de altfel, el a precizat încă de la început foarte clar că un anumit sistem de protecţie, adoptat în 2006 şi prelungit în 2009, trebuie prelungit în continuare, fiind foarte bun.

"Poate cu această ocazie nu doar prelungim acel sistem, ci găsim nişte soluţii juridice - am cerut Ministerului Economiei şi Ministerului Justiţiei să vedem dacă putem găsi soluţii juridice - care să preîntâmpine situaţia absolut revoltătoare de la Mechel, unde statul nu are nicio posibilitate să intervină direct, dar unde o companie privată trebuie să fie obligată într-un fel sau altul sau să existe o responsabilitate chiar penală pentru conducătorii unei societăţi private care nu respectă nişte obligaţii", a spus Ponta.

El a arătat că înţelege nemulţumirea, suferinţa şi nedreptatea care li se face celor de la Câmpia Turzii sau altora, precizând însă că, în acest moment, pe legislaţia actuală, Guvernul nu are dreptul să intervină, fiind vorba despre o societate privată sută la sută.

"Şi atunci poate cu această ocazie o să găsim şi o soluţie juridică care să fie şi constituţională în acelaşi timp, pentru că vorbim de proprietate privată, prin care să existe o responsabilitate mai mare din partea conducătorilor societăţilor private în ceea ce priveşte protecţia angajaţilor", a mai spus Ponta.

Începând din iunie 2012, la Mechel Câmpia Turzii au fost disponibilizate colectiv, în mai multe etape, aproximativ 1.700 de persoane, astfel că au mai rămas în jur de 300 de angajaţi la secţia de Trăgătorie.

Grupul rus Mechel a vândut recent, pentru preţul simbolic de 230 de lei (52 euro), combinatele metalurgice pe care le deţinea în România, puternic îndatorate, către firma Invest Nikarom din Bucureşti, controlată de două persoane cu cetăţenie rusă.

Tranzacţia a vizat compania Mechel East Europe Metallurgical Division SRL şi combinatele Ductil Steel Buzău, Ductil Steel Oţelu Roşu, Mechel Câmpia Turzii, Mechel Târgovişte şi Laminorul Brăila.

De trei săptămâni, foşti angajaţi la Mechel protestează faţă de neplata salariilor compensatorii. Luni, peste o sută de foşti angajţi de la Mechel au blocat pentru aproximativ o oră drumul european E60.

Citește și: