514 vizualizări 18 aug 2019

„Eu cred că pentru impozitarea pensiilor speciale este nevoie de o dezbatere şi cred că acest lucru poate fi făcut în Parlament, astfel încât fiecare să vină cu argumente care să justifice această măsură. E o măsură care ştiu că este aşteptată de foarte mulţi oameni, de aceea printr-un proiect de lege vom merge în Parlament şi acolo va fi un vot”, a declarat Viorica Dăncilă, duminică, la Antena 3, chestionată care va fi modul impozitării pensiilor speciale.

Ministerul Finanţelor va continua în intenţia de a impozita pensiile speciale, chiar dacă măsura nu a fost prevăzută în actualul pachet legislativ ce însoţeşte rectificarea bugetară, care a fost pus în dezbatere publică, a declarat pe 6 august ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici.

Pensiile speciale urmau să aibă, conform unor surse oficiale, un sistem de impozitare graduală, între 10 şi 50%, la cuantumuri diferite. Astfel, pensiile sub 2.000 de lei nu ar fi fost impozitate, cele între 2.000 şi 7.000 de lei ar fi trebuit să aibă un impozit de 10%, între 7.000 de lei şi 10.000 de lei impozitul trebuia să fie de 30%, iar pentru pensiile speciale care depăşesc 10.000 de lei impozitul ar fi fost de 50%. Impozitul urma să fie aplicat doar pensiilor speciale, nu şi celor din contrbuţii, au precizat sursele citate.

 

Citește și: