Teona Tomoiaga
231 vizualizări 21 oct 2019

„Relaţia cu Statele Unite ale Americii este o prioritate pentru Camera de Comert şi Industria a României, din multe puncte de vedere. SUA, deşi reprezintă un investitor de la care ne-am aştepta mai mult, sunt prezente în România, dar nu atât de vocal. America reprezintă, pentru noi, un potenţial de stabilitate, de investiţii, mai ales că România are nevoie de investiţii în interior. Să ne uităm la infrastructura americană care există, nu mai e nevoie să fie făcută, cum se întâmplă în cazul României”, a declarat şeful CCIR.

Daragan a mai precizat că, din punct de vedere fiscal, microîntreprinderile ar trebui să fie “lăsate în pace”. “Microîntreprinderile ar trebui lăsate în pace din punct de vedere fiscal, ele nu reprezintă o pondere importantă în economia naţională. În cazul lor, să ne asigurăm că se plătesc salariile la trei-patru persoane şi e suficient”, a adăugat el.

Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României a avertizat, totdată, că ţara noastră se află pe ultimul loc în UE la cercetare şi inovare, dar şi în alte domenii, şi ca orice plan de guvernare nu poate să nu ţină cont de clasamentele pe care le înregistrăm. “Orice plan de guvernare nu poate să nu ţină cont de clasamentele pe care le înregistrăm şi, dacă nu se oferă un răspuns la acestea, nu va exista un program de guvernare sustenabil. Suntem pe ultimul loc, în Uniunea Europeană, la cercetare şi inovare, dar şi pe penultimul loc la activitatea muncii. Nu investim, nu putem implementa o invenţie în România neavând buget. Orice program de guvernare trebuie să răspundă la aceste lucrui”, a avertizat Daragan.

Declaraţiile lui au fost făcute în cadrul turneului “Smart Start USA – Oportunităţi de dezvoltare pentru internaţionalizarea afacerilor româneşti” unde Ilan Laufer, iniţiatorul şi coordonatorul programului, a lansat o competiţie pentru oferirea a 10 burse Smart Start USA pe an celor mai bune proiecte depuse. Beneficiarii vor pleca în Satele Unite pentru a demara afaceri pe piaţa americană pe perioada de şase luni.

 

Citește și: