1269 vizualizări 29 mai 2009

Programul „Prima Casă” anunţat drept marea şansă a românilor fără o casă a lor de a-şi cumpăra o locuinţă la dobânzi mici, a devenit programul „O casă. A oricâta casă”.
Conform anunţului iniţial, programul este destinat românilor care vor să îşi cumpere o primă locuinţă, premierul declarând acum o săptămână că „Prima Casă” îi va sprijini „în mod direct pe toţi cei care se află în faţa achiziţionării primei case. Ştiu ce dificultăţi există: fie nu există banii necesari pentru plata avansului la bancă, fie, uneori nu există salariul suficient pentru a putea plăti ratele aferente unei case pentru care te împrumuţi de la bancă”, după cum declara atunci Emil Boc.

Ministrul Finanţelor însă, Gheorghe Pogea, are o altă interpretare. Programul nu se adresează numai celor care nu au fost niciodată proprietari, ci acelora care nu sunt proprietari în momentul în care depun la bănci cererea de “Prima Casă”. Întrebat în cadrul unei emisiuni televizate care este condiţia, ministrul a spus că beneficiari pot fi cei care “nu au în proprietate (o locuinţă, n.r.) în momentul solicitării”. Gheorghe Pogea a şi dat un exemplu: cineva care a stat într-o garsonieră şi apoi a vândut-o poate intra în program. Mai mult decât atât, şeful Finanţelor a mai făcut o declaraţie şoc: eligibilitatea beneficiarilor este „dată de capacitatea dvs. de a cumpăra”, altfel spus, de câţi bani ai de cheltuit. Cu cât mai mare salariul, cu atât creşte eligibilitatea. Mai mult decât atât, băncile vor fi tentate să acorde condiţii de creditare şi mai bune acelor persoane cu venituri mari, pentru că în cazul acestora riscul de neplată va fi mult mai mic. Dovada că nu eşti proprietar va fi o declaraţie pe propria răspundere, parafată de un notar, după cum a explicat Pogea.

Ministrul a dat însă şi o veste bună: beneficiarii nu vor fi obligaţi să cumpere doar case noi. Întrebat dacă s-a luat hotărârea de a focaliza programul doar asupra fondului nou de case, Pogea a răspuns „nici vorbă de aşa ceva”.

Dezvoltatorii strâng deja semnături pentru “Prima Casă”

Programul „Prima Casă”, o ecuaţie cu multe necunoscute, a dat avânt nu doar notarilor, ci şi dezvoltatorilor. Unul dintre ei a prezentat oferta cu ocazia târgului imobiliar ce are loc în aceste zile la Palatul Copiilor face deja înscrieri pentru acest program. „Am discutat deja cu trei bănci, din care una intră cu siguranţă în acest program şi au spus că vor să scadă dobânda şi se va ajunge la 5 – 6%. Până acum am înscris trei persoane, de la două ore de când s-a dschis târgul”, ne-a declarat Florin Voicu, director de vânzări în cadrul companiei. În oferta dezvoltatorului se află locuinţe într-un bloc din zona Pieţei Iancului. Preţul pentru o garsonieră cu o suprafaţă de 48 mp preţul este de 65.900 de euro, un apartament cu două camere şi o suprafaţă de 55 mp construiţi costă 74.000 de euro, iar pentru unul cu trei camere şi o suprafaţă de 93 mp preţul este de 126.000 de euro. O parte dintre aceste locinţe se încadrează în baremul ordonanţei pentru reducerea de TVA la 5%.

Oficial BCR: În jur de 240.000 de români ar vrea să-şi cumpere o casă

Un procentaj de 3% din populaţia urbană activă îşi manifestă dorinţa de a achiziţiona o casă, conform unor studii de piaţă, a afirmat Sorin Mititelu, directorul direcţiei de dezvoltare produse şi retail din BCR. Cu alte cuvinte, între 210.000 şi 240.000 de români vor să devină proprietari, ţinând cont de faptul că populaţia urbană activă a României atinge cifra de 7-8 milioane.

Nu toţi românii doritori de case sunt însă eligibili pentru programul "Prima Casă", ci numai cei care întrunesc criteriile anunţate de Guvern săptămâna trecută. "Există cu siguranţă o cerere potenţială, dar cererea eligibilă a scăzut şi mai mult în ultima perioadă. Programul vine în susţinerea cererii eligibile", a adăugat Mititelu. Astfel, statul va garanta împrumuturi de maximum 60.000 de euro doar în cazul persoanelor care achiziţionează pentru prima dată o locuinţă şi care nu au beneficiat anterior de un credit ipotecar.

Directorul de retail din cadrul BCR apreciază că valoarea maximă garantată este rezonabilă, având în vedere că anul trecut, valoarea medie a unei tranzacţii la nivelul întregii ţări a fost de aproximativ 50.000 euro. Nivelul este mai ridicat pentru Bucureşti, unde valoarea medie a unei tranzacţii depăşeşte 60.000 euro. Este posibil astfel ca beneficiarii programului să fie nevoiţi să vină cu garanţii suplimentare pentru a acoperi diferenţa. Cât despre situaţia în care debitorii vor deveni rău-platnici, băncile vor putea să execute garanţiile acordate de stat pentru creditele ipotecare, cel mai probabil în cazul restanţelor mai mari de 90 de zile, a mai spus Mititelu. (S.S., A.G., V.R.)

 

Citește și: