Corina VÂRLAN
41486 vizualizări 21 sep 2012

Dan Diaconescu a fost declarat, vineri, câştigătorul pachetului de acţiuni deţinut de Ministerul Economiei la Oltchim, devenind astfel noul proprietar al combinatului. Creanţele AVAS şi Electrica la Oltchim nu au fost vândute niciunui ofertant. Diaconescu a oferit pentru pachetul majoritar de acţiuni 203 milioane de lei, aproximativ 45 de milioane de euro.

Imediat după aflarea veştii, Diaconescu l-a invitat pe Remus Vulpescu, preşedinte al Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie şi maestru de ceremoni al licitaţiei, să facă parte din noua conducere a combinatului.

Premierul Victor Ponta a reacţionat dur la spectacolul licitaţiei pentru Oltchim. "Dacă ne-a înşelat cineva, va răspunde în faţa legii. Dacă cineva crede că se joacă cu aşa ceva, se va arde foarte tare", a spus Ponta.

Licitaţia pentru privatizarea combinatului Oltchim a început după ora 12:00. Cea mai mare ofertă de cumpărare individuală a acţiunilor combinatului a fost de 203 milioane de lei şi a fost înaintată de Dan Diaconescu. A doua ofertă prezentată a fost cea a acţionarului minoritar Oltchim, PCC SE, care a propus cumpărarea în bloc cu 13,4 milioane de lei.

Reprezentanţii Chimcomplex au oferit pentru cumpărarea în bloc suma de 221,4 milioane de lei, dar nu au ofertat pentru creanţele AVAS, ci doar pentru pachetul de acţiuni deţinut de Ministerul Economiei şi pentru creanţa Electrica. Ultima ofertă a venit din partea omului de afaceri Ştefan Vuza, prin intermediul companiei Aisa Invest. El oferea suma de 30 de milioane de lei pentru pachetul de acţiuni şi nu ofertează pentru creanţe.

IATĂ DESFĂŞURAREA EVENIMENTELOR ÎN FORMAT LIVE TEXT:

UPDATE 18:27: Corneliu Cernev, liderul angajaţilor combinatului chimic, a declarat după aflarea numelui noului proprietar al Oltchim că îl aşteaptă pe Dan Diaconescu la Râmnicu Vâlcea şi că îşi doreşte ca banii "să intre cât mai repede în conturi".


UPDATE 18:23: Liderul PP-DD a fost felicitat de către vicepreşedintele PDL Cristian Boureanu.


UPDATE 18:20: Victor Ponta a aflat numele câştigătorului licitaţiei Oltchim în timpul unui zbor cu elicopterul deasupra Braşovului. Află mai multe detalii aici.


UPDATE 18:14: Sebastian Bodu, europarlamentar PDL, susţine că procesul de privatizare a combinatului de la Râmnicu Vâlcea a fost unul execrabil. El a mai declarat, vineri, şi că noul proprietar al Oltchim face un joc electoral şi că Guvernul trebuie să îşi asume acest "dezastru".


UPDATE 17:33: "Îl invit pe domnul Vulpescu să ni se alăture în acest demers de privatizare cu un sfat, o vorbă bună sau, de ce nu, cu un post în board-ul de conducere", a declarat Diaconescu după anunţul preşedintelui OPSPI.

"Cred că toată această privatizare a fost atât de transparentă încât a fost una foarte curată", a mai menţionat noul proprietar al Oltchim.


UPDATE 17:27: Noul proprietar al pachetului de acţiuni al Ministerului Economiei la Oltchim este Dan Diaconescu. Preşedintele OPSPI l-a invitat luni, 24 septembrie, la ora 10:00 pe liderul PP-DD să semneze contractul de vânzare-cumpărare.


UPDATE 17:20: "Creanţa Electrica nu se vinde", a declarat Remus Vulpescu după consultarea cu reprezentanţii Chimcomplex.

Preţul minim pe care Electrica era dispusă să îşi vândă creanţa a fost mai mare decât preţul oferit de Chimcomplex.


UPDATE 17:11: "Creanţa AVAS nu se vinde", a mai declarat Vulpescu.

Punctajele obţinute de către ofertanţi pentru pachetul de acţiuni:

- Dan Diaconescu: 100 puncte

- Chimcomplex: 9,26 puncte

- Aisa Ivest: 1477 puncte.

Punctajul maxim este de 100 de puncte.

Pentru creanţa Electrica, Chimcomplex obţine un punctaj de 30,70 de puncte.

PCC SE a obţinut din partea reprezentanţilor comisiei doar 0,74 de puncte pentru oferta de achiziţie în bloc a activelor.


UPDATE 16:14:  "Părerea mea este că ofertele sunt făcute total necalculat sau cei care au participat la licitaţie nu au avut niciun fel de gândire logică", a declarat fostul director Oltchim, Constantin Roibu, pentru un post de televiziune.

Roibu a mai pus că nu înţelege de ce Dan Diaconescu a oferit o sumă atât de mare pentru pachetul de acţiuni al Ministerului Economiei.

Fostul director Oltchim susţine, de asemenea, că oferta celor de la PCC SE este una "total neserioasă" şi consideră că reprezentanţii acţionarului minoritar al combinatului nu au nicio şansă de câştig. "Nu îmi dau seama ce strategie vor să aplice sau ce au avut în cap", a mai spus Roibu.

"Nu am înţeles de ce nu au ofertat nimic pentru pachetul de la Avas", a mai comentat fostul director al combinatului chimic situaţia în care se află cei de la Chimcomplex.


UPDATE 15:58: Anuţarea câştigătorului se va face în următoarele 15 minute.


UPDATE15:39: Cristian Tudor Popescu va comenta la ora 20:00, în cadrul unei noi ediţii GÂNDUL LIVE, privatizarea combinatului Oltchim.


UPDATE 13:52: "În acest moment nu se poate spune că a câştigat cineva. Analiza acestor oferte de cumpărare poate releva elemente de natură să anuleze oferta de cumpărare sau să o diminueze", a declarat Remus Vulpescu.

"Probabil au intenţionat să întocmească trei oferte de cumpărare, dar la noi au parvenit doar două", a explicat preşedintele OPSPI situaţia în care se află cei de la Chimcomplex.

"Urmează să vedem dacă oferta Chimcomplex poate fi luată în considerare", a mai subliniat el.


UPDATE 13:46: Comisia se va retrage în curând pentru a verifica ofertele.


UPDATE 13:42: Cei de la Aisa Invest oferă pentru pachetul de acţiuni, în varianta individuală, suma de 30 de milioane de lei, dar nu ofertează pentru achiziţia în bloc. 

Omul de afaceri Ştefan Vuza a participat la licitaţie prin companiile Aisa Invest şi Chimcomplex Borzeşti. (FOTO: Alexandru Hojda/Mediafax Foto)


UPDATE 13:39: A fost deschis plicul cu oferta Aisa Invest.


UPDATE 13:36: Reprezentanţii Chimcomplex oferă pentru cumpărarea individuală a pachetului de acţiuni suma de 18,8 milioane de lei, iar pentru cumpărarea în bloc preţul de 221,4 milioane de lei.

Pentru creanţa Electrica ei oferă 202,6 milioane de lei.

Remus Vulpescu remarcă însă că nu există o oferă pentru creanţa AVAS.


UPDATE 13:34: Se deschide plicul cu oferta celor de la Chimcomplex Borzeşti.


UPDATE 13:25: Reprezentanţii PCC SE oferă numai în varianta cumpărării în bloc a celor trei active, pentru pachetul de acţiuni, preţul de 13,4 milioane de lei, echivalentul a 2.998.528 euro.

Reprezentantul PCC SE, Wojciech Zaremba oferă 2,9 milioane de euro pentru achiziţionarea în bloc a celor trei active Oltchim. (FOTO: Alexandru Hojda/Mediafax Foto)

Pentru creanţa AVAS, oferta celor de la PCC SE este de peste 13,4 milioane lei. Creanţa are o valoare de 250 de milioane de euro.

Pentru creanţa Electrica, reprezentanţii acţionarului minoritar al Oltchim oferă pentru varianta de comercializare în bloc suma de 13.443.603 lei.

Wojciech Zaremba, reprezentantul PCC SE, a ţinut să sublinieze faptul că nu are în vedere concedierea angajaţilor şi că îşi doreşte să facă din Oltchim o afacere profitabilă.


UPDATE 13:23: A fost deschis plicul ce conţine oferta PCC SE, acţionar minoritar al Oltchim.


UPDATE 13:20 : Dan Diaconescu oferă pentru pachetul de acţiuni, numai pentru cumpărare individuală, suma de 203.449.548 de lei. "Nu există nicio condiţionare. Aş vrea ca aceşti bani să ajungă direct la salariaţi sau ca şi capital circulant al combinatului", a declarat preşedintele PP-DD.

"Am oferit o sumă de 10 ori mai mare decât preţul de pornire anunţat de Guvern", a mai spus Diaconescu.


UPDATE 13:18: Primul plic deschis este cel depus de liderul PP-DD, Dan Diaconescu.


UPDATE 13:17: Începe deschiderea plicurilor care conţin cele patru oferte.


UPDATE 13:16: "Orice ofertă de preţ condiţionată în orice mod nu va fi luată în considerare sau va fi luată în considerare în limita sumei pentru care nu există nicio condiţie", a ţinut să menţioneze Remus Vulpescu.


UPDATE 13:14: Şeful OPSPI, Remus Vulpescu, a declarat vineri, înaintea licitaţiei pentru preluarea Oltchim, că este ideal să fie vândute atât acţiunile combinatului, cât şi toate creanţele asupra companiei, în sumă de aproximativ 700 milioane de euro, informează Mediafax.

Singura companie care a anunţat că vrea să preia atât acţiunile Ministerului Economiei la Oltchim, cât şi creanţele AVAS şi Electrica este PCC SE, acţionar minoritar al Oltchim. Creanţele AVAS şi Electrica se ridică la 410 milioane euro.

"Nu vor fi vândute creanţe dacă nu vor fi vândute acţiuni", a menţionat Vulpescu.


UPDATE 12:58: "La licitaţia cu strigare se ajunge dacă există o diferenţă procentuală de maximum 15% între mai multe oferte de privatizare", a explicat Remus Vulpescu.

"Dacă cea mai mare ofertă ar fi 100 de lei, cea de-a doua ar fi de 90 de lei şi cea de-a treia de 80 de lei, atunci toate trei ar intra în licitaţia cu strigare", a dat ca exemplu preşedintele OPSPI.

"Presupunând că există o ofertă de preţ cu o valoare mai mare de 15% decât cea aflată pe locul doi atunci procedura acestei privatizări ne spune că va fi desemnat adjudecant pentru activul respectiv acel ofertant", a mai explicat Vulpescu.


UPDATE 12:46: Preşedintele OPSPI a explicat, de asemenea, de ce nu ar fi fost viabilă o majorare de capital social a combinatului de la Râmnicu Vâlcea.

"O majorare de capital social care să aibă ca efect diminuarea participaţiei statului ar fi fost, de asemenea, o modalitate de privatizare", a declarat Vulpescu. "Oltchim cu rezultatele ei negative nu ar fi fost capabilă să facă o majorare de capital de succes", a mai menţionat preşedintele OPSPI.

El a mai spus că o astfel de majorare de capital ar fi putut să fie făcută fie prin intermediul bursei, fie prin intermediul unui investitor strategic.


UPDATE 12:32: Remus Vulpescu a explicat că privatizarea Oltchim a început încă din anul 2001 şi că speră ca astăzi ea să se finalizeze. Preşedintele OPSPI le-a urat succes ofertanţilor în licitaţie.


UPDATE12:29: Începe verificarea ofertanţilor în cadrul unei întruniri care are loc la Ministerul Economiei.


UPDATE 12:20: Liderul partidului PP-DD a declarat că îşi doreşte ca statul să plătească salariile restante ale angajaţilor combinatului chimic "până astăzi sau cel mult până luni".

Dan Diaconescu a mai explicat, de asemenea, că va retrage acţiunile în instranţă depuse în cazul în care va câştiga licitaţia de vineri.

"Noi avem trei procese pe care evident dacă o să câştigăm le vom retrage. Noi chiar vrem ca acest combinat să repornească, chiar dacă s-au înregistrat multe nereguli", a declarat Diaconescu.

El a mai spus şi că va încerca să cumpere pe bursă compania PCC SE, acţionar minoritar al Oltchim, în cazul în care va câştiga licitaţia.


Reprezentanţii Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI) au acceptat toate cele patru oferte primite pentru privatizarea Oltchim.

Companiile care au depus astfel de oferte au fost PCC SE, Chimcomplex şi Aisa Invest. A patra ofertă a venit din partea liderului partidului PP-DD, Dan Diaconescu.

Vineri, 21 septembrie, va începe licitaţia deschisă cu strigare pentru privatizarea combinatului chimic. În cadrul licitaţiei vor fi deschise plicurile ce conţin cele patru oferte. În cazul în care va exista o ofertă cu 15% mai mare decât celelalte, compania respectivă va câştiga automat licitaţia.

Preţul de pornire pentru vânzarea combinatului Oltchim este de 4 milioane de euro.

Compania PCC, acţionar minoritar al Oltchim înregistrat în Germania, a depus ofertă atât pentru cumpărarea acţiunilor deţinute de Ministerul Economiei, cât şi pentru preluarea creanţelor Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) şi Electrica asupra combinatului chimic, evaluate la 410 milioane de euro, informează Mediafax.

Omul de afaceri Ştefan Vuza a depus două oferte pentru achiziţia acţiunilor la Oltchim, prin firmele Aisa Invest şi Chimcomplex. El vrea să preia doar creanţa Electrica faţă de Oltchim.

Preşedintele PP-DD, Dan Diaconescu, a depus ofertă doar pentru cumpărarea acţiunilor statului la combinatul chimic, nu şi pentru cele două creanţe.

Iniţial, companiile interesate de cumpărarea combinatului Oltchim au putut depune ofertele până pe data de 17 septembrie. Ulterior, termenul de depunere a ofertelor a fost prelungit până joi, 20 septembrie, la ora 12:00. Remus Vulpescu, şeful OPSPI, a ţinut astfel cont de acţiunile în instanţă depuse de Dan Diaconescu şi de solicitarea de amânare formulată de societăţi care reprezintă grupul rus Gazprom.

Cei de la Gazprom au cerut amânarea termenului de depunere a ofertelor cu două săptămâni pentru a putea intra, la rândul lor, în licitaţie.

Diaconescu a depus trei acţiuni în instanţă, una împotriva unei hotărâri AGA Oltchim, celelalte vizând suspendarea şi anularea procedurii de privatizare şi a contractului de privatizare care ar urma să fie încheiat.

Premierul Victor Ponta a declarat, joi, că nu exclude varianta ca procedura de privatizare a Oltchim să nu fie finalizată şi a arătat că în funcţie de rezultatul de vineri se va şti dacă Oltchim va fi preluată de un nou acţionar sau va intra în administrare specială.

În momentul de faţă, la combinatul Oltchim lucrează circa 3.400 de angajaţi. Plafonul de salarii este de circa 3,2 milioane de euro.

Citește și: