Alexandra PELE
2940 vizualizări 5 oct 2013

Privatizarea CFR Marfă rămâne incertă chiar şi după ce omul de afaceri Gruia Stoica, patronul Grupului Feroviar Româna (GFR), a plătit "avansul" de 20,2 milioane de euro în termenul legal. Şi asta pentru că Guvernul mai are la dispoziţie doar zece zile pentru finalizarea tranzacţiei de vânzare a unui pachet de 51% din acţiunile companiei. Ministerul Transporturilor ia deja în calcul devansarea acestui termen, potrivit reprezentanţilor instituţiei care au confirmat această informaţie pentru gândul.

Consiliul Concurenţei (CC) a transmis Guvernului o opinie oficială în legătură cu analizarea necesităţii modificării termenelor din hotărârea de guvern privind privatizarea CFR Marfă, arătând că nu există o obligaţie legală ca graficul de plăţi să fie condiţionat de avizul privind concentrarea economică.

"Le-am răspuns în liniile în care le-am răspuns şi în trecut (...) Nu există legal obligaţia de a lega graficul de plăţi de decizia pe care o emite Consiliul", a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele CC pentru gândul.

Pentru o analiză obişnuită, Consiliul are un termen legal de 45 de zile din momentul în care primeşte toată documentaţia necesară. Pentru o analiză aprofundată, termenul este de cinci luni.

"În medie ne ia 30 de zile pentru o analiză obişnuită. Şi noi ne străduim să o facem cât mai repede", a precizat Chiriţoiu.

Chiriţoiu: GFR poate plăti banii şi fără avizul Concurenţei

Preşedintele CC a adăugat că speră ca, după ce primeşte documentele suplimentare solicitate joi, să aibă toate informaţiile de care este nevoie.

Totodată, Chiriţoiu a explicat că diferenţa de bani, respectiv cele 170 de milioane de euro, poate fi plătită, însă GFR nu va putea administra efectiv compania decât după avizul favorabil din partea Concurenţei.

"Pot să stabilească prin contract şi să plătească însă nu să preia administrarea, adică operaţiunile specifice, schimbarea directorilor, preluarea contractelor", a arătat el.

Consiliul va afla de-abia peste două săptămâni dacă se va ocupa de analizarea concentrării economice sau dacă acest aviz ar urma să fie dat de Comisia Europeană.

Contactaţi de gândul, reprezentanţii GFR nu au răspuns până la ora publicării acestui material.

GFR: Am îndeplinit cu diligenţă toate cerinţele

GFR, pe de altă parte, susţine că şi-a îndeplinit "cu diligenţă toate cerinţele din procedura de privatizare, parcurgând etapele obligatorii până la această dată", mai exact depunerea garanţiei de 10 milioane de euro, semnarea contractului de privatizare, notificarea achiziţiei către Consiliul Concurenţei, semnarea contractului de escrow şi finanţarea acestuia.

"GFR a depus joi, 3 octombrie 2013, suma de 90.498.000 lei (20,2 milioane euro), în contul escrow, onorând obligaţia de garantare ce îi revine în calitate de cumpărător al SNTFM CFR Marfă SA, conform contractului de privatizare semnat în data de 2 septembrie 2013 . Finanţarea contului escrow a fost asigurată din surse proprii ale Grup Feroviar Roman precum şi de către un consorţiu de bănci format din Raiffeisen Bank, Banca Transilvania şi OTP Bank", se arată într-un comunicat transmis vineri de reprezentanţii GFR.

Premierul Victor Ponta a precizat că investitorul este unul serios, "nu e ca Dan Diaconescu cu banii în pungă".

"Avem garanţia că 30 de milioane de euro s-au depus conform legii. Consiliul Concurenţei trebuie să ne spună când ne dă răspunsul", a declarat Ponta. Diferenţa de 10 milioane de euro reprezintă garanţia depusă de GFR în momentul în care s-a înscris la licitaţie.

Ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, a cerut Consiliului Concurenţei şi consultanţilor un punct de vedere privind termenul de finalizare a privatizării CFR Marfă, stabilit acum pentru 15 octombrie, precizând că o eventuală prelungire va fi discută în Guvern.

Etapele privatizării CFR Marfă

Următoarea etapă în preluarea CFR Marfă este semnarea contractului de transfer al dreptului de proprietate, semnare ce are drept termen limită, stabilit prin Hotărâre de Guvern, data de 15 octombrie.

Semnarea contractului final depinde însă de o serie de condiţii care trebuie îndeplinite cumulativ. Majoritatea îi revin GFR şi se referă la obţinerea surselor de finanţare şi plata diferenţei de 170 de milioane de euro.

O altă condiţie de care depinde însă finalizarea tranzacţiei este avizul Consiliului Concurenţei.

Săptămâna trecută, Consiliul Concurenţei a cerut GFR date suplimentare pentru întocmirea analizei de concentrare economică, în contextul în care termenul legal pentru acordarea avizului este calculat începând cu data la care Consiliul consideră că are toate documentele necesare.

Băsescu: Gruia Stoica nu are banii

Preşedintele Traian Băsescu este de părere că preluarea CFR Marfă se va face prin "tot soiul de tertipuri", dar şi că GFR nu are banii necesari pentru preluarea companiei.

"Pe 4 octombrie, GFR, cel care a fot declarat câştigător al licitaţiei, trebuie să aibă un depozit de 20,2 milioane euro ca garanţie, după care, în 30 de zile trebuie să vină cu diferenţa de 180 milioane", a spus Băsescu duminică la emisiunea "După 20 de ani", difuzată de ProTV.

"Nu vreau să descurajez investitorul, dar din câte ştiu nu-i va avea şi atunci se caută tot soiul de tertipuri, cum a fost şi acela cu întârzierea semnării contractului, că s-a plimbat hotărârea de guvern..", a mai spus Băsescu.

Gruia Stoica a declarat în repretate rânduri că a tratat cu maximă seriozitate procesul de privatizare.

Într-un interviu acordat gândul, omul de afaceri a precizat că are o parte din cele 202 milioane de euro. În ceea ce priveşte diferenţa, GFR se comportă ca “orice societate serioasă din lume, care nu stă pe teancuri de bancnote cash şi care implică instituţiile financiare atunci când face o achiziţie de anvergură”, adăugând că negociază cu partenerii de pe marile pieţe de capital din lume modul de finanţare pentru CFR Marfă.

GFR a fost declarat câştigător al licitaţiei de privatizare a CFR Marfă pe 20 iulie. După şapte ore de negocieri, fostul ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu, a anunţat că "a ieşit fum alb". La jumătatea lunii august, Guvernul a publicat în Monitorul Oficial hotărârea privind etapele preluării CFR Marfă de către GFR. Contractul de privatizare a fost semnat pe 2 septembrie.

Citește și: