44 vizualizări 10 feb 2010

Profitul constructorului de automobile Dacia s-a ridicat în 2009 la 230,28 milioane de lei (54,82 milioane de euro), în creştere cu 3,7% faţă de 2008, conform datelor publicate de companie într-un proiect de fuziune cu Auto Chassis International România şi citate de Mediafax.

Mai mult, Automobile Dacia avea de recuperat, la finele anului trecut, 851,99 milioane de lei (aproape 203 milioane de euro), din care creanţele comerciale reprezentau 651,02 milioane de lei (155 milioane de euro). Totuşi, datoriile constructorului argeşean se ridică la un nivel mult mai mare, de 1,51 miliarde de lei (aproape 360 milioane de euro), cea mai mare parte, de 96%, fiind reprezentate de cele comerciale.

Fuziunea cu Chassis International va avea ca efect reducerea considerabilă a costurilor administrative şi operaţionale, cu implicaţii asupra profitabilităţii societăţii, câştigurile identificate şi cifrate, rezultate în urma operaţiunii. Auto Chassis International (ACI), înfiinţată în 1999 ca entitate a grupului Renault, produce şasiuri pentru Dacia şi Renault. În 2009, Dacia a vândut 311.282 de maşini, în creştere cu 20,5% faţă de 2008. Creşterea s-a bazat însă exclusiv pe piaţa externă, în condiţiile în care vânzările din România au coborât cu peste 50%, la 41.862 de autovehicule, potrivit datelor anunţate luna trecută de companie. În Europa Occidentală, compania a vândut anul trecut peste 200.000 de automobile.

Ameninţări cu greva

Simţind că patronatul are bani, realizând profit chiar şi într-un an de prăbuşire a industriei auto mondiale, Sindicatul Automobile Dacia (SAD) a solicitat o creştere salarială şi a ameninţat cu declanşarea de proteste dacă acest lucru nu se va întâmpla. Negocierile dintre cele două părţi au eşuat în urmă cu două zile, iar liderii sindicali au declanşat conflictul de interese, primul pas fiind o sesizare privind contractul colectiv de muncă pentru 2010, trimisă conducerii uzinei.

Principala revendicare a sindicaliştilor vizează acordarea, începând cu 1 ianuarie, a 520 de lei în sumă fixă, pentru toţi salariaţii, în vreme ce patronatul a oferit numai 170 de lei în trei tranşe, în ianuarie, aprilie şi septembrie.. (A.B.)

Citește și: