Diana Grigore
225 vizualizări 3 dec 2019

„După scăderea constantă a ROBOR în urma măsurilor luate prin OUG 114, venirea PNL la guvernare readuce acest indicator pe o tendinţă de creştere abruptă. Ieri ROBOR la 3 luni a depăşit pragul de 3% (de la 2,99% la 3,03%). Pierd cetăţenii care au credite în lei luate înainte de adoptarea OUG 114. Pierd şi românii cu credite în valută, ale căror rate cresc odată cu devalorizarea accelerată a leului. Pierde şi BNR, care a cheltuit 1,2 miliarde de euro în încercarea de a apăra leul de declaraţiile iresponsabile ale ministrului Finanţelor. Câştigă, desigur, băncile comerciale!
Asta înseamnă trecerea de la o guvernare pentru oameni, la o guvernare pentru corporaţii!”, se arată în mesajul postat de PSD pe Facebook.

ROBOR la trei luni a urcat la 3,03% luni faţă de 2,99% vineri, în timp ce ROBOR la şase luni a urcat la 3,12% de la 3,09%.

Leul s-a apreciat uşor în raport cu moneda euro luni, câştigând 0,04 bani, fiind cotat de către Banca Naţională a României (BNR) la 4,7777 lei, sub valoarea de vineri, de 4,7781 lei, precum şi sub cea de joi, de 4,7788, când BNR a intervenit în piaţă după ce cursul a ajuns la 4,8 lei pentru un euro.

În ultimele patru săptămâni leul şi-a accentuat tendinţa de depreciere demarată în septembrie în raport cu moneda unică europeană, atingând noi minime istorice atât pe interbancar cât şi pe piaţa valutară unde joacă şi bancheri de investiţii cu activităţi internaţionale.

Precedentul maxim istoric a fost atins joi, 21 noiembrie, la 4,7808 lei/euro.

Dolarul a scăzut la 4,3378 lei luni, după ce vineri a fost cotat de BNR la 4,3425 lei, iar lira sterlină a scăzut şi ea la 5,5965 lei luni, de la 5,5999 lei vineri.

 

Citește și: