Victor Rotariu
2292 vizualizări 28 ian 2012

Grecia nu va renunţa la suveranitatea ei economică, respectiv la controlul total asupra propriului buget, aşa cum a propus Germania, ca o condiţie pentru acordarea celui de-al doilea ajutor financiar, după cum au declarat surse oficiale elene, citate de AFP.

"Vorbim efectiv despre un <non paper> (un document care nu are niciun fel de valoare juridică sau oficială, n.r.) care a fost prezentat Eurogupului", susţin sursele citate de agenţia de ştiri. "Grecia nu are ce să discute asupra unei asemenea posibilităţi. Nici nu se pune problema să acceptăm aşa ceva. Aceste chestiuni ţin de suveranitatea naţională", au adăugat ele. Mai mult decât atât, susţin ele, o asemenea procedură ar presupune modificarea tratatelor UE.

Financial Times, reputata publicaţie britanică de business, a publicat în ediţia de sâmbătă un articol în care cita un document care a ajuns pe masa oficialilor UE, document din care reieşea că Germania ar cere numirea unui comisar european care să aibă drept de veto în ceea ce priveşte politica fiscal-bugetară a Greciei.

Citește și: