Florin Jinga
139 vizualizări duminică, 22:38

PLUSURI:

- Încărcare rapidă

- Autonomie a bateriei de până la 12 ore, chiar dacă îl folosiţi încontinuu

- Performanţe decente

- Design reuşit, atrăgător

- Display luminos şi colorat

- Preţ accesibil

MINUSURI:

- Construcţie din plastic, care se zgârie foarte uşor

- Camere neimpresionante

- Sunetul extern nu se ridică la nivelul aşteptărilor

- Amprentele care rămân pe carcasa telefonului

DESIGN

Huawei P Smart 2019 are o carcasă lucioasă din plexiglass şi reuşeşte imediat să-ţi atragă atenţia, având un degrade de la mov la turcoaz. Faptul că e din plastic poate fi atât un avantaj, cât şi un dezavantaj. Pe de o parte, nu o să se spargă la prima căzătură, pe de altă parte, nu se va simţi ca un smartphone din sticlă sau metal.

Exemplarul primit de noi este de culoare neagră, dar o problemă pe care am observat-o încă de la început este faptul că plasticul se zgârie foarte uşor, chiar dacă o să aveţi mare grijă. Astfel, vă recomand, dacă cumpăraţi acest model de la Huawei, să vă luaţi o husă de protecţie neaparat.

Ce pot să spun sigur este că modelul arată bine atât din spate, cât şi din faţă, unde ecranul ocupă majoritatea suprafeţei, cu excepţia unor margini subţirele.

Pe spate mai este şi camera principală înglobată într-un oval închis la culoare şi senzorul de amprente amplasat central, iar jos avem portul micro-USB, difuzorul şi un port jack pentru căşti.

În rest, Huawei propune un design cu care ne-am obişnuit deja la modelele recente.

Colţurile sunt rotunjite, iar spatele este uşor curbat către margini. 

DISPLAY

Huawei P Smart 2019 are un display cu diagonală de 6,2 inch şi cu rezoluţie Full HD+. Chiar dacă este de tip LCD, o să te suprindă cât de luminos şi puternic colorat este. Contrastul nu e de o calitate ridicată, dar jocurile şi clipurile se văd decent pe el. Totodată, notch-ul este de tip picătură de rouă. De reţinut este faptul că are dimensiuni mici şi nu deranjează la vedere sau cel puţin pe mine nu m-a incomodat în niciun fel.

Display-ul este unul de bună calitate, dacă luăm în considerare preţul mic. Modelul oferă culori vii, plăcute, şi o luminozitate maximă destul de ridicată.

Totodată, există mai multe setări pentru afişaj şi aici mă refer atât la modul de reglare al culorilor şi a balansului de alb sau la „ascunderea” bretonului, cât şi la opţiunea de a scădea rezoluţia nativă a ecranului.

CARACTERISTICI TEHNICE ŞI PERFORMANŢĂ

Huawei P Smart 2019 este dotat cu un chipset Kirin 710, iar memoria RAM este de 3GB. Terminalul se descurcă bine în aplicaţiile reţelelor de socializare şi este un telefon decent pentru căutări. Totodată, e un telefon care se mişcă destul de bine şi care nu îţi va scoate peri albi.

Un plus mare al acestui model de smartphone este bateria de 3.400 mAh. Aceasta te va duce cu siguranţă o zi întreagă de folosire, chiar dacă stai toată ziua şi trimiţi mesaje sau te joci când prinzi un moment de respiro. 

Modelul va veni la pachet cu aplicaţiile preinstalate, care îţi vor fi de mare ajutor, dar de unele s-ar putea să nu ai nevoie. Printre cele pe care le vei găsi se numără: toată gama Google (Gmail, Maps, Drive), mai multe de la Huawei (Muzică, Teme, Video, Sănătate, Calendar, Note, AppGallery şi multe alte instrumente), cât şi altele precum eBay, Booking, Amazon Shopping.

Spaţiul de stocare standard e de 64GB, dar îl poţi extinde printr-un card micro SD de până la 512GB.

O altă funcţie care mi-a plăcut foarte mult este cea de screenshot. Poţi realiza această operaţiune prin două metode. Cea clasică prin care apeşi cele două butoane de pe marginea din dreapta, iar cealaltă, pe care nu am mai întâlnit-o până acum la un telefon, o poţi găsi dacă glisezi ecranul în jos. Se va deschide un meniu şi vei avea opţiunea screenshot, care îţi va uşura munca.

Telefonul rulează sistemul de operare Android 9 Pie, iar modelul este foarte uşor, având o greutate de doar 160 de grame.

Modelul testat este Dual-SIM, în care pot fi încorporate două cartele nano-SIM. Totuşi, dacă aveţi nevoie de mai multă memorie pentru poze şi videoclipuri, puteţi introduce în locul celei de-a doua un card micro-SD.

Tehnologia Wi-Fi este standard 802.11 b/g/n/ac, dual-band pe 2.4 şi 5GHz, avem Bluetooth 4.2, localizare prin A-GPS şi există radio FM.

Un alt lucru care mi-a plăcut foarte mult la acest model este senzorul pentru amprentă. Poziţionarea lui mi se pare foarte bună, pe spatele dispozitivului, în zonă centrală, către partea superioară. Astfel, este uşor de atins şi de găsit. De asemenea, rata de cunoaştere este foarte mare, iar timpul de răspuns este foarte scurt.

Difuzorul oferă un volum suficient de ridicat şi o calitate bună a vocii.

Atunci când îl veţi cumpăra, o să găsiţi în cutie următoarele: smartphone-ul, o pereche de căşti, încărcătorul, un cablu USB şi un ghid de pornire.

CAMERELE FOTO

Huawei P Smart 2019 are o cameră principală dublă, formată dintr-un senzor de 13MP şi unul de 2MP folosit pe post de senzor de profunzime, pentru fotografii cu fundal blurat.

Modelul propus de chinezii de la Huawei ne mai surprinde la un capitol. Interfaţa aplicaţiei Camera nu este una dintre cele mai simple, existând multe moduri de captare (Fotografie, Portret, Noapte, Video, Mod Pro, Panoramă, pictură cu lumină), dar poţi folosi şi filtre.

Din fotografiile pe care le-am realizat, am observat că rezultatele au fost decente la lumină suficientă. Detaliile sunt bine conturate, culorile plăcute, dar nu dintre cele mai vibrante, iar intervalul dinamic este la limite decente. Totuşi, la lumină scăzută nu trebuie să-ţi faci prea mari aşteptări, pentru că modelul propus de Huawei nu are stabilizare optică şi nici cel mai calitativ senzor.

Camera frontală te va ajuta să realizezi nişte selfie-uri bune, dar nu te aştepta la ceva „wow”. Detaliile vor fi bine conturate, contrastul va fi bine echilibrat, dar uneori culorile sunt departe de cele reale.

În România, smartphone-ul costă aproximativ 1.000 de lei.

CONCLUZIE

Huawei P Smart 2019 este un smartphone pentru cei care vor un telefon atrăgător, dar care nu vor să dea o mică avere pe el. Astfel, preţul mic şi caracteristicile tehnice mai atractive decât cele ale modelelor rivale te vor face să alegi acest model.

Totodată, acesta este telefonul inteligent cu cel mai reuşit design din gama sa de preţ. Se va bucura cu siguranţă de succes mai ales în rândul clienţilor mai în vârstă. Ar fi fost o alegere populară şi în rândul adolescenţilor dacă ar fi avut nişte camere foto mai performante.

RATING Gândul: 4 din 5

Citește și: