Nicolae Oprea
249 vizualizări 16 iul 2019

„Suma disponibilă a fost epuizată în mai puţin de 3 ore. Următoarea sesiune va avea loc peste 15 zile şi va conţine voucherele rezervate în sesiunea de astăzi, dar nefolosite”, a anunţat Ministerul Mediului, după lansarea de luni a unei noi sesiuni de înscrieri în Programul Rabla pentru electrocasnice - ediţia 2019.

Suma iniţială alocată pentru anul 2019 a fost de 40 milioane lei, în cadrul celor două ediţii desfăşurate în data de 24 mai şi 18 iunie fiind acordate vouchere în valoare de 20 milioane lei.
Prin acest program se pot obţine vouchere de până la 400 de lei pentru un televizor, în schimbul altui aparat vechi.

Înscrierile persoanelor fizice se realizează prin intermediul aplicaţiei electronice pe pagina web a Administraţiei Fondului pentru Mediu https://solicitant.afm.ro/PF/
Finanţarea se va acorda sub formă de vouchere, pentru achiziţionarea de echipamente electrice şi electronice de uz casnic, după cum urmează:

200 lei pentru maşini de spălat rufe cu eficienţa energetică A++;
300 lei pentru maşini de spălat rufe cu eficienţa energetică A+++;
300 lei pentru maşini de spălat vase cu eficienţa energetică A++;
400 lei pentru maşini de spălat vase cu eficienţa energetică A+++;
400 lei pentru aparate de aer condiţionat, inclusiv aparate de aer condiţionat portabile, cu eficienţa energetică la răcire (A+++/ A++);
300lei pentru categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare cu eficienţa energetică A++;
400 lei pentru categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare cu eficienţa energetică A+++.
200 lei pentru televizoare cu eficienţa energetică A şi A+;
400 lei pentru televizoare cu eficienţa energetică A++ şi A+++.

 

Citește și: