Corina VÂRLAN
578 vizualizări 17 iun 2012

Statele în curs de dezvoltare trebuie să fie pregătite de o criză globală financiară severă în cazul în care zona euro nu reuşeşte să facă faţă problemelor curente, a declarat, duminică, Robert Zoellick, şeful Băncii Mondiale (BM), informează Kathimerini.

Autorităţile de reglementare şi investitorii sunt tensionaţi, aşteptând rezultatul alegerilor din Grecia din acest weekend, care ar putea să aducă la putere reprezentanţii stângii radicale. Acest lucru ar putea să ducă la distrugerea angajamentelor planului de salvare de la faliment primit de statul elen din partea UE, FMI şi BCE şi ar putea să trimită "unde de şoc" pe pieţele financiare.

Statele în curs de dezvoltare au nevoie "să se pregătesscă pentru incertitudinea care va veni din zona euro şi din pieţele financiare mai extinse", a mai menţionat Zoellick pentru publicaţia britanică Observer.

"Va fi mai bine dacă ei pot evita stângerea datoriilor pe termen scurt care ar putea veni din perioade de volatilitate şi să privescă spre fundamentele unei creşteri viitoare, mai exact infrastructura şi capitalul uman", a mai menţionat şeful BM.

Reprezentanţii BM au crescut împrumuturile pentru a susţine sistemul bancar din Bulgaria, unul dintre cele mai expuse în faţa Greciei, şi au luat măsuri pentru a preveni un o criză a creditelor în sud-estul Europei. Ei au discutat, de asemenea, despre măsuri de protejare a statelor din nordul Africii care erau vulnerabile la criza datoriilor din Europa.

"Incertitudinea de pe pieţe începe acum să majoreze costurile pentru statele în curs de dezvoltare", este de părere Zoellick.

"Europa ar putea să aibă capacitatea de a se strecura prin această situaţie, dar riscul creşte. Ar putea fi un moment Lehmans dacă lucrurile nu sunt tratate în mod corespunzător", a mai ţinut să sublinieze şeful BM.

Falimentul băncii americane Lehman Brothers din septembrie 2008 a fost cel care a declanşat problemele financiare la nivel global.

Citește și: