Gandul.info
Iasmina Ardelean
Mediafax
1799 vizualizări 21 feb 2018

Proiectul de lege iniţiat de parlamentarii PSD-ALDE prevede că BDR - S.A. (Banca) este o entitate juridică autonomă şi independentă capabilă să încheie orice tip de contracte în scopul îndeplinirii atribuţiilor sale, poate participa la achiziţi publice şi poate deţine sau înstrăina orice bunuri în acord cu obiectul său de activitate.

Obiectivul Băncii este de a sprijini anteprenoriatul şi dezvoltarea socio-economică a României prin promovarea investiţiilor şi asigurarea finanţării, prin derularea de servicii financiare şi de consultanţă, şi prin emiterea de titluri de valoare şi strângerea de fonduri sau de capital în scopul susţinerii acestor servicii, se arată în proiectul de lege.

Banca ar urma să acorde o atenţie deosebită nevoilor IMM, prin măsurile de Ajutor de stat (în conformitate cu Regulamentul general de exceptare pe categorii de ajutoare sau prin măsuri de finanţare, în conformitate cu Regulamentul de minimis) şi marilor proiecte de infrastructură.

Banca de Dezvoltare a României va putea acorda împrumuturi directe cu condiţia să nu excludă finanţarea viabilă din partea băncilor comerciale, a investitorilor privaţi şi a altor intermediari financiari privaţi. De asemenea, poate să ofere finanţare în condiţiile pieţei şi să obţină rentabilitate echivalentă cu cea obţinută pe piaţă pe repere comparabile, cu condiţia ca, în desfăşurarea unei astfel de activităţi nesusţinute prin ajutor de stat, să nu concureze cu furnizorii comerciali, ci să remedieze deficitul sau eşecurile infrastructurii financiare.

Proiectul de lege prevede că Banca nu poate să preia depozite de la consumatori privaţi.

Instituţia ar urma să fie condusă de un Consiliu de administraţie format din 7 membri: preşedinte şi patru directori, persoane cu înaltă competeţă în sectorul economic, financiar şi bancar, numiţi de Ministrul Finanţelor Publice; doi directori independenţi, din sectorul non-guvernamental, numiţi de Ministrul Finanţelor Publice, la recomandarea Consiliului de Dezvoltare Economică şi Socială şi care nu fac parte din acesta. Mandatul preşedintelui va avea o durată de 6 ani.

Potrivit actului normativ, calitatea de preşedinte sau director al BDR este incompatibilă cu calitatea de parlamentar, funcţionar public, director sau funcţionar în cadrul altei instituţii de creditare. În plenul Senatului a fost adoptat amendamentul senatorului USR Nicoleta Ramona Dinu care prevedea că şi calitatea de membru al unui partid politic e incompatibilă cu calitatea de preşedinte sau director al BDR, amendament respins iniţial de Comisia de buget.

Iniţiatorii susţin în expunerea de motive, că „pe fondul unei lipse acute de finanţare extra-bugetară, se impune necesitatea înfiinţării unei instituţii a cărei activitate să constea în realizarea deopotrivă pentru persoane fizice şi juridice legal constituite, de finanţări, cofinanţări, refinanţări, garantări sau alte operaţiuni bancare, asigurări şi reasigurări destinate să asigure dezvoltarea infrastructurii, dezvoltarea autorităţilor de interes public, dezvoltarea regională, susţinerea activităţilor de cercetare-dezvoltare, protecţia mediului înconjurător şi susţinerea şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijloci în concordanţă cu politica asumată prin programul de guvernare”, Banca urmând să fie „un catalizator de dezvoltare a economiei româneşti”.

PSD şi ALDE susţin că abordarea este consistentă cu viziunea europeană şi urmează principiile noii arhitecturi a sistemului financiar european.

„Impactul financiar asupra bugetului de stat constă în asigurarea capitalui de stat iniţial în cuantum de 1.000.000.000 de lei”, potrivit sursei citate.

Propunerea legislativă a fost adoptată de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, cu 66 de voturi „pentru”, 18 voturi „împotrivă” şi două abţineri.

Citește și: