Departamentul Economic
3251 vizualizări 10 mar 2019

Acţiunea de control tematic dispusă de Ministerul Finanţelor Publice (MFP) este determinată de faptul că cererea de achiziţionare de aparate de marcat cu jurnal electronic a înregistrat un declin accentuat în perioada decembrie-februarie, vânzările diminuându-se drastic.

În luna februarie comparativ cu luna ianuarie, ritmul de atribuire a seriilor fiscale a scăzut cu circa 30%, iar cel de instalare a aparatelor de marcat cu jurnal electronic a scăzut cu circa 11%.

La nivelul majorităţii distribuitorilor autorizaţi şi a unităţilor acreditate pentru comercializare există stocuri de aparate de marcat noi şi nu mai sunt semnalate dificultăţi legate de lipsa capacităţii de instalare a unităţilor de service.

Mai mult decât atât, solicitările de instalare şi punere în funcţiune a noilor aparate de marcat au scăzut chiar şi în cazul aparatelor achiziţionate deja, sau pentru care au fost achitate avansuri (sunt semnalate numeroase situaţii în care aparatele sunt lăsate de utilizatori în custodie în depozitele distribuitorilor).

Este important de ştiut că ICI Bucureşti a emis avize tehnice favorabile, iar MFP a emis autorizaţii de distribuţie, pentru toate tipurile de aparate de marcat, inclusiv pentru cele destinate activităţilor economice în care sunt utilizate modele dedicate, respectiv taximetrie, mari retaileri, schimb valutar, comerţ cu carburanţi (87 modele existente pe piaţă).

Termenele de intrare în legalitate pe care le vor stabili inspectorii ANAF, potrivit legii prevenţiei, vor fi scurte având în vedere faptul că pe piaţă există toate modelele de aparate de marcat necesare utilizatorilor, iar în ceea ce priveşte capacitatea de eliberare a seriilor fiscale de către ANAF şi instalarea de către unităţile de service nu au mai fost semnalate dificultăţi sau întârzieri.

ANAF anunţă noi CONTROALE

De asemenea, în termen de 10 zile de la expirarea termenului de intrare în legalitate se va relua controlul şi se vor aplica amenzile prevăzute de lege.

Recent, Doru Dudaş, director general în cadrul MFP, a estimat, în cadrul unui eveniment pe teme de fiscalitate, că este nevoie de dotarea cu aproape 750.000 de case de marcat electronice, iar întreaga dotare va fi finalizată până la mijlocul acestui an.

Dudaş spune că au existat sincope la institutul de acreditare a caselor de marcat, care nu mai făcea faţă şi nu mai avea oameni după care au apărut probleme, care încă persistă, în fiscalizarea aparatelor de marcat, care se realizează prin unităţile de service acreditate, care nu aveau nici acestea, personal suficient care să asigure fiscalizarea şi instalarea propriu-zisă a tuturor acestor case de marcat.

La jumătatea lunii februarie existau 463.000 de aparate noi în piaţă, 352.000 de aparate fiscalizate prin atribuirea seriei fiscale unice pe aparat şi 273.000 de aparate instalate, în funcţiune.

Directorul a estimat că la finele anului va fi finalizată instalarea celor 700.000 - 750.000 de case de marcat instalate, după care va fi discutată conectarea acestora, posibil în a doua parte a acestui an.

Foto: Mediafax Foto

Citește și: